Poliţiştii indonezieni au împuşcat un jihadist după ce acesta îi atacase cu o macetă

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 20-10-2016

Actualizat: 20-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un presupus susţinător al grupării jihadiste Stat Islamic (SI) a fost împuşcat, joi, de poliţişti în apropierea capitalei indoneziene după ce îi atacase cu o macetă, relatează DPA, potrivit agerpres.

Un purtător de cuvânt al poliţiei indoneziene, Awi Setiyono, a declarat că trei ofiţeri au fost răniţi în incidentul produs la Tangerang, localitate situată în apropierea Jakartei. 

În timpul atacului, bărbatul, identificat drept Sultan Aziansyah (21 de ani), a înjunghiat trei poliţişti şi a aruncat două încărcături explozive artizanale în direcţia lor. Incidentul a avut loc atunci când Aziansyah a încercat să lipească pe o clădire un autocolant cu simbolul grupării Stat Islamic. 

El a fost împuşcat de trei ori în zona picioarelor, a adăugat Awi Setiyono. 

Sultan Aziansyah s-a născut în Jakarta şi era şomer, a precizat un alt purtător al poliţiei indoneziene, Boy Rafli Amar.

Citeşte şi: Parlamentul din Venezuela a rămas fără curent în plină dezbatere despre...electricitate

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri