După ce au apărut informații că un polițist din București a fost văzut la manifestările de susținere a candidatului Călin Georgescu, fapt interzis de statutul polițistului, Poliția Română a transmis că acestuia îi fusese retras armanentul înainte de acest moment, pentru că a refuzat evaluarea psihologică, apoi evaluarea medic-militară.
„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, prin care este afirmat faptul că un angajat în cadrul Poliției Capitalei a participat la un protest, având ca scop susținerea unui candidat la prezidențiale, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, la protestul organizat la data de 1.03.2025, a participat și un agent de poliție, în ținută civilă, încălcând astfel prevederile art. 45 lit. E, cu incidența art. 10 din Legea 360/2002, respectiv polițistului îi este interzis să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic.
În consecință, la data de 03.03.2025, conducerea Poliției Capitalei a dispus declanșarea cercetării prealabile față de lucrătorul în cauză, în conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr.360/2002, în vederea stabilirii existenței/inexistenței abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. K din Legea 360/2002 privind Statutul politistului.
Poliția anunță că se vor lua toate măsurile în acest caz
Facem precizarea că anterior acestui eveniment, polițistul în cauză a refuzat să se supună evaluării psihologice, invocand diverse motive, conformându-se în cele din urmă și a refuzat să fie expertizat și din punct de vedere medico militar, context în care, în scop preventiv și în baza rezultatelor evaluării, i-a fost retras dreptul de a purta și folosi armamentul din dotare, nu i-a mai fost prelungită autorizația de acces la informații clasificate, fiind totodată pus la dispoziția Serviciului Logistic.
Reiterăm faptul că Poliția Capitalei se delimitează ferm de orice comportamente ilegale, care aduc atingere Statutului polițistului.
Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege”, precizează Poliția Capitalei.
'Pus la dispoziția' lui Călin Georgescu: Angajat de la trupele speciale ale Poliției, paznic la candidatul de la prezidențiale
După Julius și Norocel, Horațiu Potra l-a recrutat pentru dispozitivul de protecție fizică (și) pe angajatul (încă) Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, Wilhelm Bendriș.
Surse din cadrul Poliției au relatat pentru STIRIPESURSE.RO că polițistul este „pus la dispoziție”, nemaifiindu-i prelungită autorizația de acces, după ce anterior a refuzat susținerea evaluării psihologice.
De altfel, nu este prima dată când în cazul unora dintre 'luptătorii' din poliție apar controverse. După Revoluție, încă anii 90, au ieșit la iveală informații că unii 'mascați' erau ziua la serviciu, iar noaptea făceau pază la cluburile din buricul Capitalei.
Mai mute detalii aici:
Comentează