Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Politolog: 'Cei de la PSD o vor lăsa mai moale cu lupta cu Sistemul'

PSD2

Alina Mungiu-Pippidi crede că PSD a învățat "că nebun e ăla care se atinge de SRI". "Tot ce trebuie să facă PSD ca să îi țină piept lui Iohannis, care și-a urmărit ghinionul cu casa pînă la consecințele finale, este contramobilizare", a scris politologul într-un editorial publicat pe Romaniacurata.ro.

"Nu prea cred, și iată de ce. PSD a făcut lucruri mult mai rele în trecut (în marțea neagră chiar au încercat să scoată complet conflictul de interese, au încercat să schimbe totalul votanților la referendum, etc), a mai încasat contralovituri rele și o aripă mai reformistă tot nu a ajuns la putere. Pentru că nu era nici una, minus niște acoperiți de pe la SIE cu care luptam eu prin extern pentru integrarea României în UE în anii două mii; și care erau de trei ori slabi, că erau din Externe, deci nu aveau bază populară, că erau acoperiți și că știam toți că sunt. Ca pregătire erau zece etaje peste cei de acum, dar ce folos? Mai sunt și acum vreo cîțiva- au fost scoși la delimitare zilele trecute- dar problema tot aceea este. PSD nu a mai avut curaj, după Geoană și Ponta, să încerce oameni dinafară, deși au fost praf făcuți în străinătate pentru că nu au avut oameni de profil internațional. La fiecare epurare de către DNA, partidul s-a mai apropiat un pas de bază, și dacă vă iese să-l băgați pe Dragnea, baronul chintesențial, la pușcărie, va avansa Oprișan, achitat de toate instanțele, sau altul ca el.

Citește și: Lupta împotriva procurorului 'zdreanţă' se mută online. Se anunţă noi înregistrări

Nu vrem să acceptăm că PSD este produsul unui electorat, în care a atras și ceva clasă mijlocie, mai ales bugetară, care s-a săturat de discuții despre austeritate de la unii care dau țepe gigantice la restituirea proprietăților și îi preferă pe ăia care fură, dar măcar nu le bagă mîna direct în buzunar lor. Oamenii ăștia nu au nici un entuziasm pentru PSD, trecute sunt vremurile cînd Iliescu era iubit, pur și simplu rațional au evaluat (sondaj IRIS în noiembrie) că guvernul Ponta a fost mai bun decît guvernul Cioloș pentru ei, cu o margine suficientă. Așa cum după vara lui 2012 a urmat o mare victorie PSD-PNL, acum am avut marea victorie mai întîi și scandalul pe urmă, dar mandatul lor de la popor rămîne, chit că el nu a fost să se închidă DNA. Nici să nu vă imaginați că, dacă DNA vrea să îl lege pe Dragnea pentru mai nimic,ăsta se va lăsa dus și votanții lui or să aplaude. La condamnarea cu dedicație, majoritatea parlamentară va răspunde cu legiferarea cu dedicație, de data asta pe față, ziua și fără secrete. În rest, ce cred că a învățat PSD e doar că nebun e ăla care se atinge de SRI, așa că sunt de părerea lui Băsescu, o vor lăsa mai moale cu lupta cu Sistemul, deocamdată vreo doi acoperiți notorii au fost plantați pe la Grindeanu, nu mi-e clar dacă pentru a-l ține sub supraveghere sau acolo e linia moartă. Tot ce trebuie să facă PSD ca să îi țină piept lui Iohannis, care și-a urmărit ghinionul cu casa pînă la consecințele finale, este contramobilizare, și au cum, slavă Domnului, Coaliția pentru Familie și alte populisme naționalist creștine create de ruși și importate de noi (din convingeri similare, nu că am fi cu Putin). Calea poloneză deci, cu asupra de măsură, cît se poate, că noi nu suntem Polonia și cel mai mic bobîrnac de la Bruxelles ne învinețește rău. Dar, la drept vorbind, nu prea au ce ne face.", a scris Alina Mungiu-Pippidi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.