Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polonia comemorează 80 de ani de la Revolta din Ghetoul Varşoviei

nationaltoday.com
steag polonia

Polonia comemorează miercuri Revolta din Ghetoul Varşoviei, un act al rezistenţei evreilor care a avut loc în urmă cu 80 de ani, în timpul ocupaţiei naziste, informează DPA.

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier va participa la o ceremonie de comemorare la prânz (10.00 GMT), unde va fi primul şef de stat german care va ţine un discurs la comemorarea revoltei.

Preşedintele polonez Andrzej Duda şi preşedintele israelian Isaac Herzog urmează de asemenea să ţină discursuri la eveniment.

Ulterior, Steinmeier va purta discuţii bilaterale cu ambii omologi ai săi, pe marginea evenimentului.

La 19 aprilie 1943, evreii s-au ridicat împotriva deportării rezidenţilor din Ghetoul Varşoviei, informează Agerpres.

Revolta de aproape o lună împotriva unităţilor SS germane a durat până la 16 mai 1943, înainte de a fi suprimată cu brutalitate. Răspunsul naziştilor a pecetluit soarta majorităţii populaţiei evreieşti supravieţuitoare din Varşovia. Zeci de mii de persoane au fost împuşcate sau deportate în lagărele naziste ale morţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.