Polonia a depus vineri o plângere la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva reformei drepturilor de autor adoptată în aprilie, a anunţat ministrul adjunct al afacerilor externe, relatează AFP potrivit Agerpres
"Polonia a decis să depună în această dimineaţă la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene o plângere în legătură cu adoptarea de către UE a directivei privind drepturile de autor pe internet", a declarat Konrad Szymanski la televiziunea publică TVP Info.
"Vedem în această reformă, pentru moment destul de neclară, o ameninţare importantă pentru libertatea de expresie, şi în special pentru libertatea de expresie pe internet", a adăugat el.
Potrivit acestuia, directiva ar putea conduce "la adoptarea de reguli similare cu o cenzură preventivă".
Reforma drepturilor de autor, controversată, a fost adoptată la capătul unei lupte intense de doi ani în care s-au confruntat, pe de o parte, marile grupuri de presă şi artiştii favorabili legii şi, de cealaltă parte, giganţii lumii digitale şi apărătorii libertăţii internetului, îngrijoraţi de consecinţele sale.
Polonia a fost una dintre cele şase ţări care s-au opus reformei.
Una dintre principalele dispoziţii ale directivei face ca platformele să fie responsabile juridic de conţinut, forţându-le să se asigure că sunt respectate drepturile de autor.
O altă prevedere introduce un "drept conex" pentru editorii de presă, menit a le permite să fie mai bine remuneraţi pentru redistribuirea online a producţiei lor de agregatori precum Google News.
Anunţul guvernului conservator polonez vine cu două zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.
Polonia contestă la Curtea de Justiţie a UE directiva privind drepturile de autor
Explorează subiectul
Articole Similare

240
VIDEO Șeful Pentagonului anunț crucial, după 5 zile din operațiunea ”Epic Fury”: SUA controlează total Iramul. Câștigăm devastator și fără cea mai mică milă
240

2.766
VIDEO Iranienii au încercat să-l asasineze pe Donald Trump: Un comando a fost eliminat de Pentagon și serviciile secrete
2.766

38
Bahreinul reține persoane acuzate că și-au exprimat simpatia pe social media pentru atacurile iraniene
38

1.201
Cine va conduce Iranul după Ali Khamenei? Oficial iranian: 'Opțiunile au devenit clare'. Amenințări dure ale Gardienilor Revoluției
1.201

66
Scenariul alegerilor în Ucraina după război - Zelenski: Nu sunt deloc sigur că voi candida, depinde de ce își doresc ucrainenii
66

80
Premierul canadian Mark Carney susține „cu regret” atacurile împotriva Iranului
80

73
Conflictul din Iran este o încălcare a Cartei Naţiunilor Unite (misiune ONU de anchetă în privinţa drepturilor omului)
73

111
Regimul de la Teheran nu cedează: Putem continua războiul cât timp dorim
111

6.099
Paradisul Dubai se spulberă! Influencerii au luat-o razna pe internet: Nu se întâmplă nimic, e pace!
6.099

3.213
Keir Starmer îl atacă pe Trump: „Nu mă voi alătura războiului din Iran fără temei legal”
3.213

2.807
Mutare de ultimă oră în Iran: Funeraliile lui Ali Khamenei au fost amânate
2.807

12.020
VIDEO Fără precedent în 40 de ani: americanii preiau controlul total al spațiului aerian iranian / Un prim avion doborât la Teheran
12.020

1.312
ANALIZĂ - SUA au cheltuit 780 de milioane de dolari în prima zi a războiului din Iran
1.312

















Comentează