Premierul polonez Mateusz Morawiecki este decis să remanieze săptămâna viitoare guvernul pe care îl conduce, decizia fiind luată luni într-o şedinţă de trei ore a conducerii Partidului Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere, a relatat luni thenews.pl, potrivit Agerpres.
Reuniunea conducerii PiS a avut ca subiect analizarea rezultatelor discuţiilor avute de liderul partidului, Jarosław Kaczyński, cu formaţiunile partenere din coaliţie guvernamentală.
Unul dintre politicienii prezenţi la întâlnire a declarat că ''planul este ca la jumătatea săptămânii viitoare să fie anunţaţi noi miniştri''.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Müller, a declarat pentru postul public de radio că schimbările vor fi 'cosmetice' şi implică "câteva'' figuri noi. El a adăugat că Morawiecki va prezenta întâi preşedintelui Andrzej Duda numele noilor miniştri.
Nou intrat în coaliţia guvernamentală, Partidul Republican, condus de eurodeputatul Adam Bielan, urmează să aibă două posturi de ministru.
Coaliţia guvernamentală pregăteşte această remaniere încă de când partidul Acord, condus de Jarosław Gowin, a părăsit guvernul, în vara acestui an.
Coaliţia guvernamentală formată din PiS, formaţiunea Polonia Unită şi Partidul Republican ar putea fi susţinut şi de o facţiune parlamentară condusă de către viceministrul apărării Marcin Ociepa.
Polonia - Guvernul de la Varșovia va fi remaniat
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.795
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
1.795

3.198
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.198

227
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
227

6.297
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.297

84
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
84

6.713
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
6.713

2.608
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.608

75
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
75

2.942
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.942

91
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
91

7.059
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
7.059

82
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
82

75
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
75
















Comentează