„În Polonia nu se reduc forțele, în România, da!” - Fostul șef al Statului Major General al Armatei pune punctul pe i, referitor la retragerea militarilor americani.
Astăzi, într-un interviu acordat STIRIPESURSE.RO, generalul (r) Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General al Armatei României a pus punctul pe i, în privința retragerii unui număr semnificativ de militari americani din România,
Generalul Dănilă a explicat, pentru STIRIPESURSE.RO, că faptul că nu avem ambasador al Statelor Unite în România este un mesaj mult mai clar și mult mai puternic din partea administrației americane, că există probleme privind relația cu România.
Mai mult, acesta susține că, prin faptul că în Polonia nu se reduc forțele și în România, da, arată că în continuare opinia la nivelul administrației americane nu este o opinie foarte favorabilă țării noastre, în momentul de față.
„Strict din punct de vedere operațional, al operaționalizării planurilor strategice de apărare, nu este niciun fel de problemă”
Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: În ce măsură credeți că afectează securitatea României această retragere de trupe?
Generalul Ștefan Dănilă: Afectează ca mesaj strategic. Preocuparea Federației Ruse era față de baza de la Kogălniceanu, unde există o prezență americană însemnată.
În condițiile în care prezența este redusă, automat se induce ideea că Statele Unite au cedat la presiunile Federației Ruse.
Strict din punct de vedere operațional, al operaționalizării planurilor strategice de apărare, nu este niciun fel de problemă. Doar strict ca mesaj ne afectează.
Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: Putea să facă Ministerul Apărării ceva în acest sens, să negocieze cu partea americană, ca să nu-și retragă trupele?
Generalul Ștefan Dănilă: Este complicat să presupunem acum ce se putea face și ce nu s-a făcut. Decizia a fost luată la nivelul Statelor Unite, iar cei care hotărăsc ce număr de militari, unde vor fi dispuși, sunt cei din Pentagon și Administrația americană.
Nu ține în niciun fel de ce am fi putut noi să facem. Că s-ar fi putut discuta, că nu s-ar fi putut discuta, astea sunt presupuneri și speculații.
„Prin faptul că în Polonia nu se reduc forțele și în România, da, arată că în continuare opinia la nivelul administrației americane nu este o opinie foarte favorabilă țării noastre”
Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: În opinia dumneavoastră, este dovada unei răciri a relațiilor cu America? Practic, este principalul nostru partener strategic.
Generalul Ștefan Dănilă: Este un pic mult să spunem o răcire a relațiilor, că ar fi însemnat să spunem că aveam o relație foarte strânsă.
E clar că acum, de când a venit Administrația Trump, nu mai este aceeași relație pe care o avea România când era Administrația Biden.
Faptul că nu avem ambasador al Statelor Unite în România este un mesaj mult mai clar și mult mai puternic din partea administrației americane, că există probleme privind relația cu România.
Să ne amintim și de Raportul Departamentului de Stat, în care apare și problema democrației din România și a corupției.
Din punct de vedere al percepției Statelor Unite privind România, mesajele transmise nu sunt foarte favorabile.
Prin faptul că în Polonia nu se reduc forțele și în România, da, arată că în continuare opinia la nivelul administrației americane nu este o opinie foarte favorabilă țării noastre, în momentul de față.
Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: Vă mulțumesc!































Comentează