Polonia şi Slovacia îşi menţin refuzul faţă de cotele de refugiaţi, în pofida verdictului CJUE

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 06-09-2017

Actualizat: 06-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: EUCham

Polonia şi Slovacia au anunţat miercuri că nu vor pune în aplicare cotele obligatorii de refugiaţi, în pofida verdictului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care a respins plângerile împotriva acestui mecanism formulate de Ungaria şi Slovacia, relatează agenţiile Reuters şi EFE. 'Eram convinsă că aceasta va fi decizia (CJUE), dar ea nu schimbă deloc politica guvernului polonez în ceea ce priveşte migraţia', a spus premierul polonez Beata Szydlo.

La rândul său, premierul slovac Robert Fico a declarat că ţara sa 'respectă pe deplin verdictul Curţii UE', dar a subliniat că poziţia sa critică faţă de repartizarea solicitanţilor de azil între statele UE va fi aceeaşi şi nu va accepta cotele obligatorii. 'Poziţia noastră faţă de cote nu se schimbă. În viitor vom continua să facem eforturi ca solidaritatea să fie arătată în alte moduri decât prin primirea unor refugiaţi care nu vor să vină aici', a explicat Fico. El a precizat de asemenea că în verdictul CJUE 'nu există nicio ameninţare cu sancţiuni'.

Prima care a reacţionat după verdictul CJUE a fost Ungaria, ministrul de externe al acesteia, Peter Szijjarto, vorbind despre o decizie 'scandaloasă şi iresponsabilă' care 'ameninţă securitatea şi viitorul întregii Europe'. Cotele obligatorii de refugiaţi au fost decise în septembrie 2015 la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) în urma unui vot prin majoritate calificată. În lipsa consensului, s-a recurs la acest tip de vot pentru a fi depăşită opoziţia statelor care nu au acceptat această iniţiativă, ce prevede redistribuirea între statele UE a 160.000 de migranţi extracomunitari aflaţi în taberele din Grecia şi Italia. Deşi s-a numărat printre ţările care au votat împotriva cotelor obligatorii (alături de România, Ungaria şi Cehia), Slovacia a acceptat iniţial mecanismul, dar a sistat primirea migranţilor după incidentele petrecute în noaptea de Anul Nou dintre 2015 şi 2016, când în mai multe oraşe germane, mai ales la Koln, numeroase femei au fost agresate de migranţi veniţi din Orientul Mijlociu, conform Agerpres.

Polonia nu s-a opus acestor cote la votul din Consiliul JAI, dar şi-a schimbat poziţia după ce conservatorii din Partidul Dreptate şi Justiţie (PiS) au preluat puterea. În urma refuzului lor de a accepta acest mecanism al redistribuirii migranţilor, împotriva Ungariei, Cehiei şi Poloniei a fost declanşată de către Comisia Europeană o procedură de infringement (încălcare a dreptului comunitar) în luna iunie. Deşi a primit numai 16 refugiaţi, Slovacia nu a fost vizată în acest stadiu. După aproape doi ani de la adoptarea acestor cote obligatorii, 19.216 de persoane au fost relocate din Grecia şi 8.212 din Italia către alte ţări membre ale UE. România a preluat în baza acestor cote 710 migranţi, conform datelor actualizate în luna august.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri