Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polonia vrea pentru anul viitor primul buget echilibrat de după 1989, ceea ce ar reprezenta o premieră

polonia

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a aprobat marţi un plan care prevede eliminarea deficitului bugetar în 2020, ceea ce ar reprezenta o premieră pentru Polonia în ultimii 30 de ani, transmite AGERPRES.

Citește și: Și-a făcut harakiri! Demisie din Guvernul Dăncilă

Proiectul legii bugetului de stat pentru 2020 a fost aprobat marţi de Guvernul de la Varşovia şi acum urmează să ajungă în Parlament.

La finalul şedinţei de Guvern, Mateusz Morawiecki a anunţat că a aprobat un proiect de buget în care cheltuielile şi veniturile sunt echilibrate la 429,5 miliarde zloţi (109 miliarde dolari).

"Prezentăm un buget echilibrat pentru prima dată în 30 de ani", a declarat premierul polonez într-o conferinţă de presă.

Graţie creşterii economice robuste şi îmbunătăţirii gradului de colectare a taxelor, deficitul bugetar al Poloniei a fost menţinut la un nivel redus în ultimii ani, în pofida unor cheltuieli semnificative cu programele de asistenţă socială. De exemplu, anul trecut deficitul bugetar s-a ridicat la 10,4 miliarde forinţi (2,65 miliarde dolari), iar acum autorităţile de la Varşovia anunţă că va fi redus la zero în 2020.

Citește și: Traian Berbeceanu dă cărțile pe față: ‘Măi copii, lăsați feișănu că bătaia doare’

La ultimele alegeri, opoziţia a criticat Partidul Dreptate şi Justiţie (PiS), aflat la putere în Polonia, pentru programele sale de asistenţă socială. Cu un buget echilibrat ar putea PiS să arate alegătorilor că are o atitudine fiscală responsabilă, chiar dacă Morawiecki a subliniat că eliminarea deficitului nu va afecta programele de cheltuieli ale Poloniei.

În schimb, criticii susţin că acest proiect de buget se bazează pe un scenariu mult prea optimist, având în vedere preconizata încetinire a economiei. De exemplu, bugetul este construit pe ipoteza unei creşteri economice de 3,7% în 2020, susţinută de consumul intern, iar preţurile de consum ar urma să înregistreze un avans de 2,5%. De asemenea, veniturile din TVA ar urma să se situeze la 185 miliarde zloţi, mai mult decât cifra de 179,5 miliarde zloţi inclusă în bugetul pe acest an.

"În mare parte, acest proiect de buget se bazează pe o serie de plăţi unice precum reforma sistemului de pensii, certificatele de poluare sau vânzarea frecvenţelor 5G" subliniază economistul şef de la ING Bank, Slaski Rafal Benecki.

Citește și: Traian Băsescu, semnal pentru Rareș Bogdan și PNL: ‘Afară PSD!’

Anterior, cotidianul Rzeczpospolita a informat şi el că bugetul pe 2020 va beneficia de pe urma vânzărilor de frecvenţe de telefonie mobilă, a certificatelor de poluare şi de pe urma reformei sistemului de pensii. Potrivit Rzeczpospolita, toate aceste măsuri ar urma să aducă la buget 17,8 miliarde zloţi. Alte 14,9 miliarde zloţi ar urma să vină din îmbunătăţirea colectării taxelor şi 5,2 miliarde zloţi vor veni de pe urma modificării plăţilor contribuţiilor pentru asigurările sociale. Majorarea taxelor la alcool ar urma să aducă alte 1,1 miliarde zloţi, în timp ce o nouă taxă pentru milionari va genera 1,1 miliarde zloţi, iar modificarea taxelor de mediu va aduce alte 1,4 miliarde zloţi.

În data de 13 octombrie 2019 vor avea avea loc alegeri generale în Polonia. Partidul la putere PiS este favorit în sondajele de opinie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.