DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Poluarea se mută, o dată cu economia, în Asia

poluare

În primele 20 de orașe ale lumii nu se află nici măcar un singur oraș occidental, fapt determinat de creșterea populației din statele Asiei, dar și de mutarea centrului de greutate al economiei pe acest continent.

Surpriză uriaşă. Metropole istorice, de tradiţie în economia mondială din Europa şi SUA, nu se regăsesc în clasamentul celor mai poluate mari aglomerări urbane. O altă surpriză este reprezentată de faptul că, deşi despre Beijing se ştie că este unul dintre cele mai populate oraşe din lume, capitala Chinei nu ocupă primul loc într-un astfel de clasament, informează Business Insider. O altă capitală din Asia a fost declarată, în baza datelor pentru anul 2014, cel mai poluat oraş din lume. Este vorba de Delhi, metropola Indiei. Acesta este urmat de alte trei oraşe din India: Patna, Gwalior, Raipur. Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pe primele 20 de poziţii ale clasamentului celor mai poluate oraşe din lume se află 13 oraşe din țara mai sus amintită.

Fața și reversul

Poluarea a devenit una dintre cele mai importante teme de dezbatere nu doar la nivelul specialiştilor, ci şi la cel al decidenţilor politici după ce s-a stabilit o legătură fără echivoc între emisiile de dioxid de carbon în atmosferă şi o serie de boli, unele mortale. Potrivit datelor OMS, peste şapte milioane de oameni mor anual în urma poluării mediului exterior, iar emiterea de dioxid de carbon eliberează în atmosferă 25 de microorganisme periculoase pentru sănătate. Trebuie spus că în urmă cu patru ani poluarea ucidea de şapte ori mai puţini oameni decât acum, în jur de un milion. OMS susţine că, dintr-un număr de 3,7 milioane de oameni ucişi de poluare, 90% au fost în statele în curs de dezvoltare. Diferența de 3,3 milioane de oameni au murit din cauza faptului că în Asia o mare parte din populaţie se încălzeşte şi găteşte folosind lemne şi cărbune.

Raportul de mai sus ierarhizează 1.600 de oraşe din 91 de ţări din întreaga lume în funcţie de calitatea aerului, care este măsurată pe baza concentraţiei pulberilor de praf în suspensie cu diametrul mai mic de 10 micrograme (PM10) sau cu diametrul mai mic de 2,5 micrograme (PM2,5). Clasamentul celor mai poluate 20 de oraşe din lume: Delhi (India), Patna (India), Gwalior (India), Raipur (India), Karachi (Pakistan), Peshawar (Pakistan), Rawalpindi (Pakistan), Khormabad (Iran), Ahmedabad (India), Lucknow (India), Firozabad (India), Doha (Qatar), Kanpur (India), Amritsar (India). Ludhiana (India), Narayonganj (Bangladesh),Allahabad (India), Agra (India), Khanna (India).

Contracararea

Există o serie de modalități pentru evitarea poluării din mediul înconjurător. Portalul sfatulmedicului.ro  a identificat câteva:

1. Creșteți aportul de fibre din dietă prin consumul regulat de cereale integrale, fructe și legume naturale.

2. Beți cât mai multă apă.

3. Urmați frecvent cure pentru detoxifierea organismului, ajutând astfel la eliminarea toxinelor.

4. Folosiți produse de curățare nontoxice.

5. Aerisiți locuința pentru a reduce expunerea la gaze naturale, fum de țigară și alte substanțe chimice.

6. Nu fumați și nu permiteți altora să fumeze în casă sau în mașină.

7. Nu folosiți spray-uri pentru insecte.

8. Optați pentru achiziționarea produselor alimentare organice, care nu conțin pesticide, îngrășăminte chimice, suplimente hormonale și antibiotice.

Nici un oraș occidental nu se află în primele 20 cele mai poluate metropole la nivel mondial, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.