DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ponta: Ideea nu e să mergem în Parlament doar ca să trecem funcţia de viceprim-ministru de la Finanţe la Interne

'Mâine (la întâlnirea conducerii USL - n.r.) discutăm, pentru că nu se poate. În baza hotărârii 45 din 2012 a Parlamentului, funcţia de viceprim-ministru este legată de ministrul de Finanţe. Or, în momentul în care se leagă de cea de ministru de Interne, trebuie o nouă hotărâre a Parlamentului. Altfel nu se poate. Şi asta discutăm mâine exact. Ideea nu este să mergem în faţa Parlamentului doar ca să trecem funcţia de viceprim-ministru de la Finanţe la Interne, ci ca să vedem ceea ce putem să îmbunătăţim în activitatea Guvernului', a declarat Ponta, luni, la Palatul Parlamentului, întrebat cu privire la schimbarea structurii Guvernului. Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, primarul Sibiului, a anunţat că liderii USL nu au ajuns în şedinţa de luni la nicio concluzie pe tema schimbărilor propuse de liberali la nivelul Guvernului, menţionând că ar trebui modificată în Parlament structura Executivului pentru ca el să poată deţine şi funcţia de vicepremier. 'Nu am ajuns la o concluzie astăzi fiindcă nu ne-am propus acest lucru. Am stabilit pentru mâine o întâlnire, tot în conducerea USL, la care vine toată lumea pregătită cu propunerile pe care doreşte să le facă, altele decât cele pe care le-am făcut noi', a declarat Iohannis, într-o conferinţă de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.