Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ponta il paraste pe Basescu Parlamentului. Ce ii reproseaza presedintelui

ponta pre
Ponta mai arată că, în aceste condiţii, Guvernul este în măsură să informeze Parlamentul doar asupra agendei reuniunii, care va fi axată pe creştere economică, competitivitate, creare de locuri de muncă, energie şi schimbări climatice şi pe definirea unor linii strategice pe aria de libertate, securitate, justiţie. Premierul mai precizează că vor fi continuate, de asemenea, discuţiile privind procesul de desemnare a viitorului leadership european şi vor fi abordate aspecte legate de relaţii externe, funcţie de evoluţii. Potrivit Legii 373 privind cooperarea dintre Guvern şi Parlament în domeniul afacerilor europene, Executivul are obligaţia de a transmite Parlamentului, cu minimum zece zile calendaristice înainte de reuniunea Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegaţia României intenţionează să o prezinte la Consiliul European. Victor Ponta mai precizează că şeful statului nu a informat asupra poziţiei pe care acesta a avut-o la reuniunile Consiliului European la care a participat. plk

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.