Primul ministru Victor Ponta a declarat joi seara, într-o emisiune televizată, că ar fi de acord cu o eventuală întoarcere a lui Liviu Dragnea în Guvern, subliniind că acesta a fost unul dintre cei mai buni miniştri din Cabinetul său.
Întrebat cum apreciază cooperarea dintre putere, opoziţie şi preşedinţie, Victor Ponta a precizat că preşedintele interimar al PSD face ceea ce trebuie să facă liderul celui mai mare partid politic din România.
"Liviu Dragnea face foarte bine (...) asta trebuie să facă preşedintele celui mai mare partid politic din România, care se află şi la guvernare. La ce ne trebuie nouă scandal pentru că noi guvernăm şi guvernăm bine. (...) Sincer, eu sper să ţină chestia asta. Dacă Liviu Dragnea va reveni la conducerea partidului, chiar şi pe o funcţie mai mare, e decizia lui. (...) Am fost o echipă încă din februarie 2010 şi încă suntem...Dacă ar dori să revină în Guvern aş fi de acord pentru că a fost unul dintre cei mai buni miniştri, dincolo de faptul că a fost vice-prim ministru, că m-a ajutat, aş fi de acord. Eu cred că Liviu Dragnea vrea acum să organizeze şi să conducă partidul în alegeri...cu Liviu Dragnea şef de campanie am cam câştigat toate alegerile în afară de cele prezidenţiale", a spus Victor Ponta la România TV.
Şeful Guvernului a mai precizat că se bazează în continuare pe susţinerea lui Liviu Dragnea şi al lui Gabriel Oprea pentru a ocupa fotoliul de prim-ministru, punctând că ar fi totuşi o uşurare pentru el dacă cei doi lideri ar anunţa că doresc pe altcineva în respectiva funcţie.
"Sunt în totalitate sigur de sprijinul lui Gabriel Oprea şi a lui Liviu Dragnea. N-am emoţii, pentru că nu pot să vă spun c-aş vedea o tragedie dacă mâine ar zice Liviu Dragnea şi cu Gabi Oprea că să fie altcineva prim-ministru. Dimpotrivă, ar fi aşa ca o uşurare. În politică nu e cu trădarea, în politică se schimbă priorităţile. Eu am încredere în amândoi, dar şi în Călin Popescu Tăriceanu şi în Daniel Constantin", a conchis Victor Ponta.
Ponta îl vrea pe Dragnea înapoi în Guvern
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

42
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
42

2.798
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
2.798

778
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
778

1.316
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.316

2.090
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.090

1.387
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.387

973
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
973

843
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
843

3.352
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.352

2.627
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.627

2.690
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.690

3.554
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.554

795
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
795
















Comentează