DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ponta: Nu există o propunere de modificare a articolului 140 din Codul de procedură penală

codul penal
'Nu. La 140 nici nu există o propunere, nu, de modificare. (...) Nici CSM-ul nu a făcut o asemenea propunere', a spus Ponta, luni seară, la Antena 3, întrebat dacă are în vedere modificarea acelui articol din Codul de procedură penală care a stârnit nemulţumirea preşedintelui Traian Băsescu. Ponta şi-a mai exprimat convingerea că în baza actualelor Coduri se poate desfăşura urmărirea penală împotriva celor faţă de care există indicii clare privind săvârşirea unor fapte penale. 'Se constată acum, în practică, nişte inadvertenţe de tehnică legislativă, pe care CSM-ul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public, prin procurorul general, domnul Niţu, le-au discutat cu ministrul Justiţiei, domnul Cazanciuc, le-au pus pe site vineri seară. Dacă rezultă din dezbatere că e nevoie de aceste modificări, sigur că le facem. Dar, repet, Codurile actuale despart România de epoca securistă, comunistă, căreia îi aparţine domnul Băsescu, şi aduc România într-o gândire europeană', a adăugat Ponta. Săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu declara că îşi asumă promulgarea Codului de procedură penală şi eroarea că nu a înţeles articolul 140 din respectivul act normativ şi sublinia că premierul Victor Ponta poate să corecteze acest lucru. 'O să mă refer în primul rând la Codul de procedură penală, care a fost promulgat ca Legea 135/2010. Referirea este directă la articolul 140, care vizează utilizarea mijloacelor tehnice înainte de punerea sub urmărire penală a unei persoane. Eu îmi asum promulgarea Codului de procedură penală, pentru că asta este responsabilitatea preşedintelui. În acelaşi timp, îmi asum şi eroarea de a nu fi înţeles sensul articolului 140 din Codul de procedură penală. Asta nu înseamnă că el nu trebuie corectat', a spus Băsescu. El a atenţionat asupra faptului că statul rămâne fără mijloace de a identifica şi preveni acte precum abuz în serviciu, trafic de influenţă, fraude fiscale, trafic de persoane, criminalitate transfrontalieră, comercializare sau tranzit de droguri pe teritoriul României, trafic de persoane. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.