Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis sâmbătă tinerilor prezenţi la Şcoala de Vară a Partidului Mişcarea Populară (PMP) că, dacă ar fi în locul lor, ar face 'proteste zilnice la Guvern', pe motiv că Executivul nu a reuşit până acum să cheltuiască fondurile alocate de Comisia Europeană pentru programul Locuri de muncă pentru tineret.
Potrivit premierului, măsurile sunt finanţate din bugetul asigurărilor sociale şi din bugetul de stat, sumele cheltuite urmând a fi decontate de Comisia Europeană după ce aprobă Programul Operaţional Capital Uman 2014 - 2020. 'Şi vorbim despre axe pentru care sunt alocate peste 570 de milioane de euro!', a conchis şeful Guvernului.
Schema de finanţare a locurilor de muncă pentru tineri este funcţională, iar măsurile sunt momentan finanţate de la bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale, se arată într-un comunicat de presă al MFE, remis ca urmare a declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu.
'Schema de finanţare a locurilor de muncă pentru tineri este funcţională în România de la data de 1 ianuarie 2014. Măsurile (aferente Iniţiativei Locuri de Muncă pentru Tineri - n.r.) sunt finanţate momentan din bugetul asigurărilor sociale şi din bugetul de stat, sumele cheltuite urmând a fi decontate de Comisia Europeană după ce aprobă Programul Operaţional Capital Uman 2014 - 2020. Deci, nu există nicio întârziere în implementarea acestei scheme în România', susţine MFE.
Comentează