Sâmbătă 24 octombrie, cu o zi înaintea deplasării la Bruxelles a președintelui, Ponta declara la Sofia că România (alături de Bulgaria și Serbia) ar putea închide granițele dacă Germania le va bloca pe ale sale. Mesajul părea un avertisment discret către țările care ar fi fost tentate să amenințe cu blocaje la frontiere (nu doar și nu în primul rând Germania).
Doar că această declarație a fost făcută fără consultări prealabile, ceea ce l-a nemulțumit pe președinte.
„Domnul prim-ministru nu s-a consultat cu mine, s-a plimbat până la Sofia, s-a întâlnit cu alţi prim-miniştri, chestiune care este interesantă ca preocupare de weekend. Domnul Ponta nu a avut niciun mandat să angajeze România în vreun fel. Aceste declaraţii pe care le-a făcut sunt total neangajante pentru mine”, a declarat șeful statului.
Abia privind la frustrarea președintelui putem înțelege până la capăt mesajul lui Ponta. Da, este adevărat că premierul nu are autoritatea de a angaja România pe plan internațional. Dar, surpriză, Guvernul și nu Președinția are autoritatea de a închide granițele.
Astfel, Ponta l-a trimis pe Iohannis la Bruxelles cu o mână legată. Indiferent ce agreați cu Iohannis, pare să spună premierul către liderii europeni, eu sunt cel care are puterea să implementeze - sau nu - deciziile.
Putem specula că Ponta este frustrat de involuția poziției sale în relația cu UE. Încă de la prima întâlnire cu Barosso de după referendumul din 2012 premierul s-a poziționat ca reprezentant de facto al României în relația cu Bruxelles-ul. Da, Băsescu avea dreptul constituțional de a reprezenta România. Dar omul care putea rezolva problemele era Ponta.
Situația s-a schimbat odată cu venirea la putere a lui Iohannis. Fără problemele de legitimitate ale lui Băsescu, acesta s-a aplecat mai ferm asupra politicii externe și l-a ținut la distanță pe premier, întâi politicos, apoi dur. „Acest prim-ministru nu va participa niciodată la Consiliul European” este fraza care cimentează marginalizarea lui Ponta în politica externă.
Deplasarea de la Bruxelles de duminică, 25 octombrie, a pus în vedere, în mod deosebit de dureros, situația premierului. Fiind vorba de un summit informal, cei doi puteau merge împreună, dar nu au mers. Așa că premierul a amintit cui dorea să audă cine ia deciziile în interiorul granițelor. Da, Președintele poate folosi nestingherit votul României, zice premierul; dar, dacă vreți să vă și ajutăm cu ceva, veniți la mine.
Ați putea spune că o asemenea abordare nu are finețea care se cere în diplomație. Dar Ponta nu ar fi la prima încălcare a codului bunelor maniere diplomatice. Iar, în ce privește Constituția României, premierul crede, probabil, că poate separa afacerile internaționale (prerogativa președintelui) de cele interguvernamentale (prerogativa sa).
Dacă mai aveți vreo îndoială cu privire la această interpretare, citiți ultimele declarații ale lui Ponta. Duritatea ține de politica internă (posibil un efort de a depăși scandalul Oprea). Dar conținutul e același. Nu contează mandatul, zice premierul, acesta „dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns". Important este cine face lucrurile să se întâmple:
„[Iohannis] se întoarce și tace din gură și atunci obligația mea ca șef al Guvernului este să am grijă ca politicile noastre comune în cele trei țări în ceea ce privește refugiații să fie eficiente (subl. mea.) și să fie și cunoscute pe plan european"
Sursa foto BN24.
Comentează