Portarul Ionuț Radu a fost rezervă neutilizată în primul meci după transferul la Parma

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 01-02-2020

Actualizat: 01-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Gsp

Portarul Ionuț Radu a fost rezervă neutilizată în primul meci după transferul la Parma. Formația românului a remizat, sâmbătă, pe terenul celor de la Cagliari, scor 2-2, în runda cu numărul 22 din Serie A, potrivit Mediafax.

Antrenorul Roberto D'Aversa a mizat între buturi pe italianul Simone Colombi, cel care nu mai jucase în acest sezon de Serie A .

Partida dintre Cagliari și Parma s-a încheiat cu scorul de 2-2, după ce gazdele au condus de două ori. Joao Pedro (19') și Giovanni Simeone (54') au punctat pentru Cagliari, în timp ce reușitele celor de Parma au fost semnate de Juraj Kucka (42') și Andreas Cornelius (90+4').

Vezi si: Bombă cu ceas pe scena politică: dispariția schemei ultra-rapide de împrumuturi pentru primării / FDI ar putea deveni PNDL 3 - surse

În urma acestui rezultat, Parma se menține pe locul șapte în prima ligă italiană, cu 32 de puncte acumulate în primele 22 de runde. Pentru echipa lui Ionuț Radu urmează meciul cu Lazio, din 9 februarie.

Ionuț Radu (22 de ani) a fost împrumutat de Inter Milano la Parma, joi, după ce românul a fost nemulțumit că nu mai apăra la Genoa, formație la care a petrecut ultimul sezon și jumătate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri