'Povestea Castelului Săvârșin', prima carde regală a anului

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 26-01-2021

Actualizat: 26-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prima carte regală a anului, Povestea Castelului Săvârșin, scrisă de Principele Radu, va apărea în curând în librării. Casa Regală a României informează că din luna mai Domeniul Regal Săvârșin va fi deschis publicului, potrivit Mediafax.

„Povestea Castelului Săvârșin”, sub semnătura Alteței Sale Regale Principele Radu, este un volum bogat ilustrat cu fotografii de epocă și actuale publicat cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la întoarcerea Familiei Regale la Săvârșin, în 1 iunie 2001.

Stelian Ion i-a chemat la discuții pe specialiști: Obiectivul ZERO este DESFIINȚAREA SIIJ

Potrivit Casei Regale, fotografiile înfățișează domeniul pornind de la istoria lui din secolul al XVII-lea, până în anul 1947. Lor li se adaugă imagini din anii 2001-2021, când castelul a revenit la viață.

Volumul cuprinde, de asemenea, o amplă descriere, în imagini și cuvinte, a celor opt ani în care clădirea istorică a beneficiat de o restaurare complexă.

Casa Regală anunță că începând din 1 mai 2021, Domeniul Regal Săvârșin va fi deschis publicului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri