Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Povești cutremurătoare de pe frontul războiului - Copii răpiţi de Rusia, din zonele ocupate abuziv, s-au întors în Ucraina (video)

Il Fatto Quotidiano
copii ucraina

Un grup de 17 copii a revenit în Ucraina, cu ajutorul unui ONG, din ”deportarea” din Rusia sau din teritorii ucrainene ocupate, relatează AFP, potrivit news.ro.

La coborârea dintr-un autobuz, la Kiev, un băiat în vârstă de zece ani, din gruul de 17 copii, sare în braţele tatălui său.

Denîs Zaporojcenko nu şi-a mai văzut fiul - şi nici cele două fiice, care se află şi ele în autobuz - de şase luni şi jumătate.

Locuiau cu toţii împreună la Herson, în sudul ocupat al Ucrainei, atunci când au fost despărţiţi, povesteşte el, la 7 octombrie, cu o lună înainte de recucerirea oraşului de către forţe ucrainene.

Lupte teribile se anunţau la Herson, în cadrul contraofensivei ucrainene, iar Zaporojcenko spune că a acceptat să-şi trimită copii departe de război, în ”tabere de vacanţă” mai la sud, în Crimeea anexată.

Oficiali ruşi de la şcoala unde erau înscriţi copiii săi ”au promis să-i trimită o săptămână sau două în această tabără”, spune el. ”Însă atunci când ne-am dat seama că nu ar fi trebuit să facem asta era prea târziu”.

El spune că a putut să stea de vorbă cu cei trei copii la telefon în aceste luni lungi de despărţire.

Ucraina consideră aceşti copii - la fel ca pe cel puţin alţi 16.000 - drept ”răpiţi” de către ruşi.

Moscova dezminte şi se laudă că i-a ”salvat” de război şi de faptul că a creat proceduri pentru a-i reuni cu familiile.

Curtea Penală Internţaională (CPI) a emis săptămâna trecută un mandat de arestare a lui Vladimir Putin, pe care-l acuză de ”crima de război de deportare ilegală” a unor minori.

Potrivit unor date oficiale de joi ale Parchetului General ucrainean, 16.226 de copii au fost deportaţi de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februiarie 2022.

De la această dată, 465 de copii au fost ucişi, 940 au fost răniţi, iar 395 sunt daţi dispăruţi din cauza războilui.

”INTIMIDARE ŞI ŞANTAJ”

Mîroslava Harcenko, o juristă la ONG-ul Save Ukraine, care a organizat repatrierea acestor 17 copii, afirmă că autorităţile ruse au folosit ”intimidarea, manipularea şi şantajul” pentru a pune mâna pe copii.

”Ei le spun (părinţilor) că au la dispoziţie o ră să se gândească şi că dacă vin ucrainenii, aceştia vor aduce mercenari americani care «vă vor bate şi viola, iar asta este singura voastră şansă de a vă salva copiii»”.

ONG-ul răspunde unor cereri ale unor părinţi disperaţi, care nu au reuşit să-şi recupereze copiii din cauza refuzului administraţiei ruse.

Fără ajutorul organizaţiilor guvernamentale sau internaţionale şi în lipsa unui acord diplomatic între Kiev şi Moscova, ONG-ul este nevoit să se plieze unor proceduri administrative implementate de către ruşi în vederea fiecărei repatrieri.

Asociaţia a reuşit să organizeze, pentru prima oară, o întoarcere în grup în Ucraina.

Ea a închiriat autobuzul, a luat la bord unele mame şi a făcut un ocol lung - prin Polonia, Belarus, Rusia şi apoi Crimeea, din cauza lipsei autorizaţiei de a trece linia frontului, în sudul Ucrainei.

REEDUCARE POLITICĂ

Mai mulţi copii, intervievaţi miercuri de AFP, declară că nu au fost supuşi unor rele tratamente, însă povestesc despre o formă de educaţie politică menită să-i convertească la discursul Kremlinului.

”Dacă nu cântai imnul naţional (rus), ei te obligau să scrii note explicative. Iar de Anul Nou ne-au arătat (discursul preşedintelui rus Vladimir) Putin”, povesteşte Taisia Volînska, originară din Herson.

Iana Zaporojcenko, fiica în vârstă de 11 ani a lui Denîs, spune că erau ”multe inspecţii” ale unor oficiali ruşi în tabără.

”Ne cereau să cântăm şi să dansăm, atunci când erau inspecţii”, declară fata.

Inesa Vertoş, în vârstă de 43 de ani, care l-a aşteptat pe fiul ei ”zi de zi”, declară că l-a regăsit ”mai serios”.

”Mă priveşte şi-mi spune «mamă, nu vreau să-ţi povestesc, nu vei mai dormi noaptea»”, spune ea.

Mîroslva Harcenko, de la Save Ukraine, dă asigurări că psihologi se vor ocupa de fiecare dintre aceşti copiii în parte.

Ea insistă pe lângă părinţi să nu se întoarcă să trăiască în ”zone periculoase”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.