Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prăbușirea economică a Rusiei a ajuns la buzunarele cetățenilor ruși

putin

Evenimentul Zilei:

Faptul că situația economică în Rusia este precară a fost relevată de numeroase studii, dar o prezintă cât se poate de clar și oficialii ruși, inclusiv Vladimir Putin. Chiar și fără aventura siriană, fără crearea zonei de interdicție a accesului pe zona de Est a Mediteranei și în Vestul Siriei alawite, situația financiară relevă precaritatea din cauza sancțiunilor economice europene și americane împotriva Rusiei, cu relevanță majoră la finanțări și transfer de tehnologie, a prețului petrolului scăzut și a sancțiunilor de retorsiune ale Rusiei către UE, care au vizat produsele alimentare și pe cele de larg consum.Dacă adăugăm la situația curentă aventura siriană, sancțiunile la adresa Turciei(o sursă alternativă de alimente pentru populația rusă) și mai ales ridicarea embargoului asupra petrolului și gazului iranian, imediat după ce se va constata îndeplinirea condițiilor pentru ridicarea sancțiunilor relative la programul nuclear militar iranian (partea iraniană speră că va avea loc confirmarea la 15 ianuaie 2016) deja impactul e atât de puternic încât riscă să introducă în tangaj Federația Rusă, cu tot sprijinul formal de care se mai bucură în sondaje liderii săi. Prețul barilului se estimează a scădea la 24-28 de dolari, unde să rămână circa doi ani, iar iarna blândă pe care o traversăm amenință să scadă și mai puternic cererea de combustibili. Cum Iranul și statele Golfului doresc să-și marcheze cotele de piață, perspectiva este una de scădere puternică, iar principalii perdanți sunt Venezuela, statele Asiei Centrale și Federația Rusă. Potrivit ultimului sondaj al Fundației pentru opinia publică, proporția rușilor care vorbesc despre criză economică în Rusia a crescut la 72%, în timp ce doar 15% mai susțin că nu e criză, iar 12% nu au putut răspunde din eșantionul de 1.500 de respondenți din 104 orașe și 53 de regiuni, sondaj efectuat la 21-22 noiembrie. Dintre cei ce acceptă că Rusia e în criză, 41% o văd manifestată în creșterea prețurilor și inflație, 22% în scăderea abruptă a standardului de viață și nivelul scăzut al pensiilor și salariilor, iar 15% o observă în șomaj și reducerea ofertei de locuri de muncă pe piață.Când vorbesc despre situația lor financiară, 38% din ruși spun că au bani pentru haine, dar nu pentru îmbunătățiri la casă, 27% au pentru mâncare, dar nu pentru haine, 14% neavând bani suficienți pentru a se hrăni, o rată în creștere substanțială de la 9% la precedentul sondaj din august.

Hotnews:

Presupusa tentativa de atentat din Targu Secuiesc reprezinta una din cele mai grave provocari din ultimii ani, care ar fi putut avea consecinte dramatice pentru relatiile romano-maghiare. Faptul ca un extremist maghiar ar fi incercat sa detoneze o bomba artizanala confectionata din artificii cu ocazia zilei nationale a Romaniei indica un grad sporit de radicalizare, trecerea in alta etapa de manifestare a ideilor separatiste. Atentatul esuat, ca orice eveniment ratat, nu produce atata emotie cata genereaza gesturile de solidaritate cu un potential terorist.Zeci de oameni, dupa alte surse cateva sute, au protestat miercuri seara la Targu Secuiesc impotriva arestarii lui Beke Istvan Attila, cerand eliberarea lui, iar astazi, joi, se anunta noi iesiri in strada. Cum e posibil asa ceva? Cum s-a ajuns aici? Este povestea instalarii unei profunde crize de incredere intre minoritate si majoritate.La amplificarea crizei de incredere au participat cu zel ambele parti, romanii si maghiarii. Liderii UDMR au denuntat de-a lungul timpului o serie de excese din partea statului roman, uneori pe buna dreptate, alteori fara temei... Majoritatea romaneasca a vazut cam prea des in orice manifestare, steag sau eveniment noi semne ale separatismului si iredentismului. Toate aceste excese au sapat la temelia increderii. Drept consecinta, minoritatea agresata, in special maghiarii din secuime, a dezvoltat mentalitatea de victima, de cetatean persecutat pe nedrept. La aceasta stare de fapt au contribuit din pacate, in mod iresponsabil, si liderii UDMR.Amintiti-va cum au luat apararea fiecarui cercetat penal prezentat drept victima unui abuz pe criterii etnice. UDMR i-a tinut in brate pe Marko Attila, Laszlo Borbely si pe toti liderii suspectati de coruptie cu argumentul ca sunt unguri persecutati de justitia romaneasca. O atitudine iresponsabila menita sa adanceasca neincrederea... Presa maghiara a discreditat din start anuntul ca institutiile statului roman (SRI, DIICOT, DGIPI) au dejucat un atentat terorist pregatit de Ziua Nationala. In treacat fie spus, am vazut cativa incompetenti prin presa romaneasca amuzati ca presupusul terorist ar fi aruncat in aer mai multi maghiari, din moment ce acestia sunt majoritari in zona. Acest tip de rationament, cand nu e utilizat cu rea credinta, vadeste multa ignoranta. Maghiarii nu sarbatoresc si NU ies pe strazi de 1 Decembrie din simplu motiv ca ziua asta inseamna pentru ei doliu national... Acum, cel mai mare pericol il reprezinta aruncarea stigmatului pe intreaga comunitate maghiara, prin identificarea acestei minoritati cu pericolul sau, mai grav, terorismul. Asa ceva nu trebuie sa se intample, am comite cu totii o eroare sinistra. Romania nu-si permite acum, in noianul de crize din Europa, o escaladare a tensiunilor inter-etnice... Tot ce avem de facut, atat majoritatea cat si minoritatea, este sa ne schimbam modul de a ne raporta unii la ceilalti, sa lasam deoparte excesele si sa sanctionam exemplar orice forma de extremism, sa restabilim increderea in actiunile noastre, sa ne acordam putin mai mult credit reciproc. Altfel, nu vom putea merge mai departe, nu vom resi sa tinem prea usor sub control criza de incredere. Ea in sine reprezinta un atentat la linistea noastra.

Ziarul Financiar:

Ştirile cu defaulturile companiilor din China deja nu mai sunt o noutate şi tind să devină simplu fundal pentru veşti cu falimente şi intrări în incapacitate de plată de peste tot în lume, dar mai ales din lumea emergentă. În Brazilia o bancă de investiţii se chinuie să supravieţuiască printr-o restructurare la sânge şi tot acolo o furtună perfectă ameninţă să arunce în incapacitate de plată Petrobras, cea mai îndatorată companie petrolieră din lume. În Mexic pândeşte cel mai mare default pe obligaţiuni din ultimii 20 de ani. Este vorba de o companie de construcţii. În Spania, grupul de energie Abengoa, puternic îndatorat, are „şanse“ mari să devină cel mai mare faliment din istoria ţării, una dintre cele mai mari economii din zona euro. Acest faliment ameninţă 24.000 de locuri de muncă într-un stat cu un şomaj cronic. În SUA, sectorul energetic este sub presiuni financiare enorme din cauza prăbuşirii preţurilor petrolului. Revoluţia gazelor şi ţiţeiului de şist a adus prosperitate atât timp cât preţurile au fost suficient de ridicate pentru a face rentabilă extracţia acestei forme scumpe de energie. Şi aici companiile petroliere ar trebui să se aştepte să fie lovite de un val de defaulturi, spun analiştii. Numărul defaulturilor creşte în condiţi­ile în care companiile se chinuie să genereze suficient cash pentru a-şi acoperi plata ratelor şi dobânzile. Întărirea dolarului exacerbează acest gen de probleme pentru companiile care s-au îndatorat în moneda americană

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.