Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost suspendat din nou pentru că a refuzat să promulge cinci legi. Adrian Candu va asigura interimatul

wikipedia.org
igor dodon

Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a fost suspendat din nou luni, iar Curtea Constituţională l-a desemnat pe Andrian Candu pentru a exercita interimatul funcţiei în vederea promulgării a cinci legi pe care şeful statului a refuzat să le semneze, anunţă Deschide.md. În replică, preşedintele suspendat a scis pe Facebook că este vorba despre un pachet de legi antipopulare, adoptate de către majoritatea parlamentară care pleacă. "Toate aceste legi vor fi anulate. Va fi formată şi o nouă componenţă a Curţii", a avertizat el.

O hotărâre în acest sens a fost pronunţată luni, 10 decembrie, de către Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări înaintate de către preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi de deputatul democrat Sergiu Sârbu, scrie news.ro.

În cadrul şedinţei Curţii, Sergiu Sârbu a declarat că se solicită constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de preşedinte, în vederea depăşirii blocajului instituţional generat de şeful statului prin refuzul deliberat al acestuia de a executa obligaţia constituţională de promulgare a legilor care au fost votate repetat de către Parlament. Autorii sesizării fac referire la cinci legi - Codul serviciilor media audiovizuale, legea prin care terenul fostului Stadion Republican este transmis Ambasadei Statelor Unite ale Americii pentru edificarea noului sediu al misiunii diplomatice, legea privind redenumirea sărbătorii de 9 Mai în „Ziua Europei”, două legi cu privire la Inspectoratul General de Carabineri.

Consilierul prezidenţial Maxim Lebedinschi a menţionat că instituţia prezidenţială nu este de acord cu argumentele autorilor sesizării. Preşedintele nu a acceptat promulgarea legilor invocate din cauza carenţelor constatate. „Un şef de stat ales de către naţiune nu poate trata cu indiferenţă nici dificultăţile, nici preferinţele poporului său. Prin urmare, tranziţia la forma directă de alegere a preşedintelui atrage după sine implicarea acestuia prin intervenţii concrete şi faptice”, a notat consilierul.

Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, preşedintele Parlamentului sau premierul va emite decretele de promulgare a celor cinci legi vizate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.