Preşedintele Senatului Franţei, Gerard Larcher, a propus continuarea promovării bicameralismului nu ca pe o nostalgie, ci ca o necesitate pentru democraţie, în contextul în care construcţia europeană nu i s-a părut niciodată atât de fragilă ca în prezent, informează Agerpres.
"Cele două camere (n.r. bicameralismul parlamentar) sunt utile la construcţia unor democraţii liniştite. Liniştea este o cale a întoarcerii către dialog şi coeziune. Vă propun să continuăm promovarea bicameralismului nu ca pe o nostalgie, ci ca o necesitate pentru democraţie. (...) În vreme ce în Europa constat o intensificare a populismului, sunt convins că bicameralismul are un rol esenţial în democraţia parlamentară (...) Niciodată construcţia europeană nu a părut atât de fragilă ca astăzi şi niciodată îndoiala cetăţenilor privind Europa nu mi s-a părut atât de intensă. Un proces de deconstrucţie pare că ameninţă Europa (...) Peste tot asistăm în Europa la o creştere a curentelor cu orientare. (...) Asistăm de fapt la fracturi teritoriale. În faţa acestei crize sunt convins că trebuie întărită coeziunea şi unitatea noastră atât pe plan extern, cât şi pe plan intern", a afirmat Gerard Larcher, vineri, în cadrul lucrărilor celei de-a 19-a reuniuni a Asociaţiei Senatelor din Europa.
Vezi și: 'Vorbe, nu fapte!' Matteo Salvini continuă să dezaprobe politica lui Emmanuel Macron
El a amintit că "Brexitul a fost un şoc şi, totodată, un semnal" şi şi-a exprimat speranţa încheierii unui acord privind păstrarea integrităţii pieţei unice şi menţinerea unei cooperări strânse cu britanicii.
În privinţa fenomenului migraţiei, Larcher a pledat pentru parteneriate cu ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor şi pentru solidaritate între ţările europene.
Senatul Franţei va găzdui în 2019 lucrările celei de-a 20-a reuniuni a Asociaţiei Senatelor din Europa.
Comentează