Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, aduce un omagiu victimelor atacului armat de la Pittsburgh cu prilejul Sărbătorii Hanuka

Heavy.com
Donald Trump

Preşedintele american, Donald Trump, a trimis duminică un mesaj evreilor din întreaga lume la începutul Sărbătorii Hanuka (Sărbătoarea Luminilor), aducând un oamgiu victimelor atacului armat din 27 octombrie de la sinagoga din Pittsburgh, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Melania şi cu mine trimitem salutul cel mai călduros fraţilor şi surorilor evrei din Statele Unite, Israel şi din lumea întreagă cu ocazia Sărbătorii Hanuka", a scris preşedintele într-un mesaj.

"Din nefericire, evreii de astăzi continuă să se confrunte cu numeroase forme de violenţă, ură şi intoleranţă în lume", a continuat el.

"Gândurile noastre se îndreaptă către toţi membrii Congregaţiei Tree of Life (Or L'Simcha) care şi-au pierdut viaţa în mod tragic la Pittsburgh în octombrie", a adăugat liderul de la Washington.

Robert Bowers, un american de 46 de ani, a comis cel mai sângeros masacru antisemit din Statele Unite împuşcând 11 persoane în această sinagogă.

În fiecare an, pe peluza de sud a Casei Albe, o menora uriaşă (candelabru cu nouă braţe) este iluminată în cele opt zile ale Sărbătorii Hanuka.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.