Un procent de 10% dintre poliţiştii locali de ordine publică din municipiul Ploieşti deţin documente medicale în baza cărora au fost încadraţi la muncă doar ziua, la schimbul 1, primarul Andrei Volosevici cerând Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) să reexamineze aceste acte medicale.
"Vom trimite o adresă către CAS pentru reverificarea documentelor medicale care stau la baza unor decizii cel puţin ciudate şi a unor încadrări ciudate ale poliţiştilor locali. Sunt 102 poliţişti locali la ordine publică, 10 dintre ei nu pot lucra decât la schimbul 1- este actul medical- pentru că au tensiune unii dintre ei. Empatizez foarte mult cu cei care suferă, care într-adevăr au probleme medicale, dar îmi este foarte greu să înţeleg cum cineva care are o problemă medicală gen tensiune poate lucra doar schimbul 1, nu schimbul 2 şi 3. (...) Avem aceeaşi situaţie la nivel de dispecerat. Este un domn care poate lucra doar ziua. Noaptea, nu, şi are act medical în sensul acesta. Când 10% din efectivele Poliţiei Locale legate de ordine publică nu pot desfăşura activitatea decât din când în când, pe româneşte, avem o problemă pentru că poate acesta este unul dintre motivele pentru care îi vedem mai rar pe stradă", a declarat Volosevici marţi, într-o conferinţă de presă.
Edilul a arătat că, la două zile după ce mobilierul urban dintr-o zonă centrală a oraşului a fost vandalizat, a mers în control pe străzi şi, timp de peste o oră, nu a întâlnit niciun poliţist local.
Primăria Ploieşti a anunţat, luni, că mai mulţi şefi din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti (PLP) vor fi băgaţi în comisia de disciplină pe fondul actelor de vandalism care au fost comise, în ultimele zile, în oraş, primarul acuzând lipsa de reacţie a poliţiştilor locali.
"Constatând o serie de abateri în activitatea Poliţiei Locale Ploieşti, în special în ceea ce priveşte neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu a angajaţilor din cadrul Serviciului Ordine Publică, i-am convocat, astăzi, la sediul primăriei, într-o şedinţă de urgenţă, deoarece această atitudine şi lipsă de reacţie la actele de vandalism, şi din partea poliţiştilor locali, aduce prejudicii patrimoniului municipiului şi siguranţei ploieştenilor. De aceea, le-am cerut note explicative atât şefului Serviciului Ordine Publică, cât şi celor patru şefi de birou şi voi sesiza Comisia de disciplină, pentru a restabili ordinea şi disciplina în desfăşurarea activităţilor Poliţiei Locale Ploieşti", a declarat, potrivit unui comunicat, primarul Andrei Volosevici.
Primăria Ploieşti a anunţat, sâmbătă, că a fost formulată o plângere penală în urma unor acte de vandalism produse în cursul nopţii precedente.
"În noaptea de 30 aprilie - 1 mai 2021, au avut loc acţiuni organizate şi concertate de vandalism, constând în distrugeri ale coşurilor de gunoi, amplasate pe domeniul public, precum şi ale obiectelor de mobilier stradal. Aceste acţiuni, care denotă o lipsă crasă a unui elementar civism, nu mai pot fi tolerate, motiv pentru care s-a cerut, cu insistenţă şi celeritate, suportul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova şi cel al Poliţiei municipiului Ploieşti, astfel încât, printr-un efort comun, acest fenomen, care pare a face parte dintr-un scenariu bine regizat, să fie stopat în perioada Sărbătorilor Pascale", se arată într-un comunicat al Primăriei Ploieşti transmis AGERPRES.
Primarul Andrei Volosevici afirma, la acel moment, că mizează pe "o implicare profesionistă" a instituţiilor care au în atribuţii liniştea şi ordinea publică.
"Din punct de vedere al Primăriei municipiului Ploieşti, salubritatea este strict legată de sănătatea publică şi toate acestea se întâmplă, din păcate, într-o situaţie de pandemie. Ne dorim un oraş curat, îngrijit şi, mai ales, sigur din punct de vedere al sănătăţii. Ploieştenii merită, cu prisosinţă, acest lucru iar noi, ca administraţie locală, suntem datori să oferim acest confort", a declarat primarul, potrivit comunicatului.
Edilul a precizat că a cerut notă explicativă reprezentanţilor Poliţiei Locale Ploieşti privind lipsa de reacţie faţă de cele întâmplate, iar instituţia pe care o conduce a formulat plângere penală privind acţiunile de distrugere.
Prea bolnavi pentru munca în ture: 10% dintre poliţiştii de ordine publică din Ploieşti lucrează doar ziua, cu scutiri medicale
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
7

4
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
4

22
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
22

10
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
10

1.923
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
1.923

3.654
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
3.654

53
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
53

22
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
22

49
Un bărbat şi-a agresat calul pentru a-l forța să-i scoată căruța cu lemne din şanţ. A fost bun de plată după
49

57
Şase instructori auto, sub acuzare: Mita pentru 'permise rapide' scoate la iveală fraude la examenul practic
57

1.785
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
1.785

2.699
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
2.699

1.871
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.871
















Comentează