Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Precizări din partea Cultului Penticostal: Persoana prezentată drept pastor NU este slujitor al bisericii noastre! Credincioșii noștri sunt responsabili!

Cultul Creștin Penticostal
Penticostal

Un așa-zis pastor din județul Bistrița-Năsăud este cercetat penal după ce a organizat o adunare religioasă cu peste 20 de participanți la el acasă. Doi dintre cei care au participat au fost confirmați cu noul COVID-19, iar alți patru au fost internați în spital, anunță MEDIAFAX. Inițial s-a spus că a fost vorba de o slujbă organizată de un pastor al Cultului Penticostal. Prin intermediul pastorului Victor Cîmpean, coordonator al bisericilor din județul Bistrița-Năsăud, aparținând Cultului Creștin Penticostal, cultul transmite că persoana implicată în organizarea adunării ilegale NU este pastor în Cultul Penticostal și că toți slujitorii și credincioșii penticostali din România respectă reglementările și recomandările autorităților în contextul luptei împotriva răspândirii noului tip de coronavirus.

”Comisia de coordonare a bisericilor Cultului Creștin Penticostal din județul Bistrița-Năsăud

Dorim, întâi de toate, să ne exprimăm regretul profund cu privire la evenimentele petrecute în localitatea Reteag, comuna Petru Rareș, în acest context, dificil pentru noi toți. Totuși, suntem nevoiți să facem câteva precizări.

În primul rând, trebuie menționat de la bun început că, în localitatea Reteag, cele două biserici penticostale sunt conduse de pastorul Mircea Coptil, pastor la Biserica Penticostală nr.1, și pastorul Ioan Ungureanu, pastor la Biserica Penticostală nr.2.

În al doilea rând, informația vehiculată de presă, și anume că Flaviu Almași e pastor la Reteag, este incorectă. Nu numai că sus-numitul nu este pastor, ci el nu figurează nici măcar ca membru în comitetul de conducere al niciuneia din cele două biserici penticostale menționate. Această informație apărută în presă induce ideea că bisericile penticostale din localitatea Reteag nu au respectat legea în această perioadă de pandemie, lucru cât se poate de fals.

Menționăm, de asemenea, că Mircea Coptil și Ioan Ungureanu, ambii păstori au fost contactați de Flaviu Almași pentru a organiza evenimentul cu pricina în biserică, dar ambii pastori au refuzat categoric organizarea oricărui tip de eveniment. Drept urmare, Flaviu Almași a luat decizia de a organiza evenimentul la domiciliu, pe propria răspundere.

În altă ordine de idei, am dori să subliniem cât se poate de clar că, în ceea ce privește evenimentul paralel de la Șintereag, gruparea responsabilă de organizarea acelei întruniri nu face parte din Cultul Creștin Penticostal. În consecință, acțiunile independente ale acestei grupări nu reprezintă viziunea oficială a Cultului Creștin Penticostal.

În final, dorim să dăm asigurări că toate bisericile noastre, membre ale Cultului Creștin Penticostal, dau dovadă de spirit responsabil, respectând prevederile legale în vigoare cu privire la situația de criză cu care se confruntă țara noastră.

Pastor Victor Cîmpean, coordonator al bisericilor din județul Bistrița-Năsăud, aparținând Cultului Creștin Penticostal”, se spune în comunicatul remis redacției STIRIPESURSE.RO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.