Contribuţia profesioniştilor SPP şi adaptarea continuă a capacităţii de pregătire şi de intervenţie fac România să rămână o ţară sigură, în pofida tuturor riscurilor şi vulnerabilităţilor generate de războiul din apropierea graniţelor, conflictele internaţionale, migraţia ilegală, atacurile cibernetice, a transmis, miercuri, premierul interimar Cătălin Predoiu, cu prilejul Zilei Serviciului de Protecţie şi Pază.
"Menţinerea ordinii civice şi a păcii sociale în România, precum şi răspunsul adecvat la vulnerabilităţile actuale sunt rezultat al eforturilor congruente pe care le fac profesioniştii Serviciului de Pază şi Protecţie, alături de colegii lor din celelalte instituţii ale sistemului naţional de securitate naţională. În spatele misiunilor încheiate cu succes în ţară, precum şi în afara graniţelor stau oameni dedicaţi, loiali şi competenţi, a căror excelenţă în carieră este deseori amintită în dialogul cu înalţii oficiali străini. Contribuţia profesioniştilor SPP şi adaptarea continuă a capacităţii de pregătire şi de intervenţie, caracteristici comune întregului sistem naţional de securitate naţională, fac România să rămână o ţară sigură, în pofida tuturor riscurilor şi vulnerabilităţilor generate de războiul din apropierea graniţelor, conflictele internaţionale, migraţia ilegală, atacurile cibernetice", a afirmat Predoiu, potrivit unei postări pe site-ul Guvernului.
Premierul interimar i-a felicitat pe angajaţii SPP pentru activitatea depusă: "Transmit felicitări tuturor angajaţilor SPP, instituţie care sărbătoreşte astăzi 35 de ani de la constituire, şi am încredere că îşi vor asuma în continuare un rol activ în îndeplinirea obiectivelor de securitate ale României. La mulţi ani Serviciului de Protecţie şi Pază!".
Predoiu: Contribuţia profesioniştilor SPP şi adaptarea capacităţii de pregătire şi de intervenţie fac România să rămână o ţară sigură
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

640
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
640

1.071
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.071

36
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
36

42
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
42

677
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
677

133
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
133

31
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
31

2.737
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.737

1.451
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.451

3.448
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.448

2.721
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.721

2.404
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.404

1.117
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.117
















Comentează