'Ieri am fost cu fetiţa mea la Junii Braşovului şi, pe stradă, m-am întâlnit cu domnul Ungureanu. L-am salutat civilizat. Eu cred într-o Românie în care oamenii se salută pe stradă, chiar dacă au opinii politice diferite, chiar dacă sunt competitori politici. Cred într-o ţară normală şi am făcut un gest normal. Orice speculaţie pe marginea acestui gest normal rămâne doar o speculaţie. Dezmint categoric o astfel de informaţie, nu au avut loc niciun fel de discuţii politice, nu am fost la Junii Braşovului ca să fac politică. Am fost pur şi simplu, ca orice cetăţean, să particip la o manifestare foarte frumoasă. Deci, nu se pune problema unui astfel de tandem', a declarat Predoiu, înainte de şedinţa BPN al partidului.
Predoiu dezminte un posibil 'tandem' la prezidenţiale cu Ungureanu

Explorează subiectul
Articole Similare

1.628
Dana Budeanu îl face praf pe Robert Negoiță și îi cere lui Grindeanu să-l excludă din partid: 'D-aia v-ați nenorocit!'
1.628

685
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
685

1.340
Zamfir îl face „epavă politică” pe Băsescu, după apelul la FMI: „Să tăiem iar salariile? Nu ți-ar fi rușine?”
1.340

1.918
Traian Băsescu arată cu degetul spre social-democrați după ce România a intrat în recesiunea tehnică: 'Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul'
1.918

857
Petrișor Peiu îi atacă pe Ciolacu și Bolojan după intrarea în recesiune: Este catastrofal pentru România
857

1.027
Ghimpețeanu „mai adaugă o floare la buchetul vieții” - Aniversarea șefului, marcată cu osanale pe Facebook
1.027

1.489
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.489

69
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
69

2.911
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
2.911

2.294
Grindeanu contraatacă: „Nu ne-am băgat la bine în poză!” / PSD a stat „strângând din dinți” lângă Bolojan, dar „nu mai poate înghiţi la nesfârşit măsuri unilaterale”
2.294

2.791
Președintele PSD București, replică acidă pentru Bolojan: „Îmi cer scuze că mi-am permis să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
2.791

63
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
63

2.058
Un lider PNL vede posibilă plecarea lui Bolojan: „Dacă legea bugetului nu trece de Parlament, probabil aceasta va fi urmarea”
2.058

Comentează