Și-a asumat candidatura la Primăria Generală cu voce tremurândă. Și are și motive: Cătălin Predoiu s-a fript în trecut cu ciorba servită de Traian Băsescu. Nu vrea să facă din nou aceeași greșeală și cu iaurtul promis de tandemul Blaga-Gorghiu. Mai ales ca nu a renunțat la visul de a fi premier. Pentru ca acest obiectiv să nu rămână doar un calcul pe hârtie, el trebuie să dovedească susțin liberali din partid. După ce s-a zbătut atâtea luni să scape de povara candidaturii, Predoiu trebuie să repare ceea ce trei foști candidați au lăsat moștenire: șansele compromise ale unei candidaturi, haosul generalizat la nivelul PNL București și obținerea unui scor onorabil, cât mai apropiat de cota actuală a partidului.
Liberalii au reușit în sfârșit să forțeze mâna președintelui organizației de București. Totul a venit pe fondul presiunilor oamenilor din partid. Atât de la București, cât și din teritoriu, semnalele au curs în valuri spre sediul din Modrogan. Înfiorați de prestația lui Marian Munteanu în spațiul public și pe micile ecrane, dar mai ales de potențialele efecte negative asupra propriilor șanse electorale, candidații de la sectoare s-au delimitat, unul câte unul, de decizia conducerii de partid, deși votaseră cot la cot cu ceilalți desemnarea în BPN a fostului lider studențesc drept candidat la șefia Capitalei.
Hotărâtor a fost însă semnalul din teritoriu. Șefii de filiale au transmis conducerii centrale că orice zi pierdută cu Marian Munteanu pe post de port drapel pentru Capitală va echivala cu un adevărat dezastru pentru scorul partidului la nivel național. Potrivit unor surse din PNL, Cătălin Predoiu a fost și el ținta sms-urilor și telefoanelor colegilor de partid, care i-au cerut să-și asume implicarea în cursa electorală, nu doar ca lider al PNL București și să dovedească că merită viitoarele funcții la care aspiră, cum este cea de premier.
Numai că Predoiu a învățat din lecțiile trecutului și vrea garanții că nu va mai fi păcălit. A pățit-o deja în trecut de două ori cu fostul președinte Traian Băsescu și o dată cu Vasile Blaga. În prezent , pe cartea de vizită a lui Predoiu scrie ex prim ministru, ex min de externe, ex ministru justiției. O situație cu care acesta nu se poate împăca. În fostul PDL este de notorietate modul în care Predoiu a fost jucat pe degete de fostul șef al statului. Prima oară după debarcarea lui Emil Boc de la Palatul Cotroceni, când un Predoiu numit prim ministru interimar spera ca va deveni șef plin la Palatul Victoria și s-a trezit pe cap cu Mihai Răzvan Ungureanu. A doua oară, când spera că după moțiunea de cenzură, va lua locul lui MRU în urma unor negocieri între PNL și PSD, drept recompensă pentru elaborarea noilor coduri penale și civile și adoptarea lor în Parlament. A fost tras pe sfoară atât de Băsescu, cât și de liderul PD de atunci , Vasile Blaga, care nu doar că i-au destrămat visul de premier, dar nu i-au oferit nici un sprijin pentru a rămâne măcar ministru al justiției în noul Guvern Ponta, cum și/ar fi dorit în ultimă instanță.
În aceste condiții, este de înțeles de ce Predoiu s-a ferit atâta timp să intre în jocul actualei conduceri PNL. Lider ezitant al PNL București, el este conșteient de situația din interiorul filialelor de sectoare acolo unde vechii liberali sunt departe de a conlucra în campanie cu noii parteneri din fostul PDL. Această fractură internă condamnă practic la eșec pe orice candidat la Primăria Capitalei. Tocmai din această cauză, în ciuda insistenţelor lui Vasile Blaga, liderul PNL București a refuzat, de când s-a pus problema candidatului pentru București, să-și aroge această onoare. A găsit , în schimb, voința să-i împingă în față, rând pe rând, pe Cristin Bușoi, Ludovic Orban, Adriana Săftoiu, Alexandru Nazare și chiar și pe Ciprian Ciucu, doar, doar, povara nu va cădea pe umerii săi.
Evoluția negativă a celui de-al treilea candidat efemer, Marian Munteanu, a lăsat partidul fără opțiuni. Și pe Predoiu la fel, care a văzut că ultimele sale propuneri Ciprian Ciucu și Alexandru Nazare nu s-au soldat cu niciun rezultat. Primului, deși dornic să candideze în numele PNL, nu i-a fost uitată și nici iertată colaborarea cu Monica Macovei, în timp ce Nazare, invitat pe ultima sută la negocierile de ieri din Modrogan a preferat să refuze o pălărie pe care o considera prea mare, pentru siguranța relativă a candidaturii la Sectorul 1.
Strâns cu ușa, amenințat cu perspectiva pierderii oricăror funcții politice în partid și cu perspectiva tragerii totale pe linie moartă dacă nu face pasul înainte, Predoiu a încercat să obțină măcar unele garanții că va rămâne în cărți după locale, indiferent de rezultat. Conform surselor citate, Predoiu are ca principal obiectiv obținerea unui rezultat cât mai apropiat de cota actuală a partidului de puțin peste 30%. Dacă reușește să atingă această țintă, lui Predoiu nu i se va reproșa nimic, mai ales că are un start tardiv pentru această candidatură. Orice rezultat de sub 20%, echivalează, în schimb, cu un adevărat dezastru pentru el și conducerea centrală.
Pentru a evita un astfel de scenariu, el mizează și pe problemele actuale pe care le au partide mici precum PMP și M 10. Șansele formațiunii Monicăi Macovei la un rezultat de peste 5% au fost practic anulate, după ce candidatul acesteia la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu a fost momit de Predoiu cu perspectiva ispititoare a susținerii PNL. Chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat, PNL și-a atins scopul dorit: M 10 a fost nevoit să anunțe retragerea sprijinului politic pentru candidatura lui Ciucu. În schimb, fostul președinte ale Consiliului Național de Integritate va fi recompensat pentru jocul său dublu cu un loc pe listele parlamentare ale PNL, ne-au explicat aceleași surse.
În paralel, noile probleme în justiție ale lui Traian Băsescu îi fac pe liberali să spere la o negociere de ultim moment cu PMP pentru susținerea candidaturii lui Predoiu sau măcar că vor atrage electoratul încă rămas captiv discursului fostului șef de stat. Conform surselor citate, Predoiu a dat asigurări conducerii că mai are încă contacte solide în PMP și că ar putea încuraja unii lideri bucureșteni ai acestui mic partid să se reorienteze către PNL.
De la calcule la realitatea este însă cale lungă. Nu sunt puținele vocile în PNL care cred deja că prin această candidatură, lui Predoiu i s-a asigurat chiar ieșirea din partid, în timp ce alți colegi glumesc pe seama acestuia, apreciind că acum "nu e doar premierul to be elected, ci si primarul general to be elected".
Comentează