Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu, a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului municipiului Lugoj după ce acesta şi-a mutat domiciliul

Facebook
Mihai Ritivoiu

Prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu, a anunţat că a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului PNL de Lugoj Claudiu Buciu, după ce acesta şi-a schimbat domiciliul, în urmă cu o lună şi jumătate. Ordinul poate fi atacat în justiţie. Potrivit prefectului de Timiş, Mihai Ritivoiu (PSD), primarul municipiului Lugoj, Claudiu Buciu şi-a mutat domiciliul în Germania.

„Prefectura a fost sesizată în baza unor dovezi din care reiese că domnul primar de Lugoj, Claudiu Buciu si-a schimbat domiciliul din România în Germania de aproximativ o lună şi jumătate. Codul administrativ e foarte clar. Nu îmi rămâne decât să închei îainte de vreme mandatul domnului primar al municipiului Lugoj. Acum am semnat ordinul de încheiere a mandatului”, a anunţat Mihai Ritivoiu, vineri, într-o conferinţă de presă.

Potrivit prefectului, ordinul de încetare a mandatului primarului din Lugoj poate fi atacat în instanţa de contencios administrativ care se va judeca cu prioritate.

Claudiu Buciu face naveta în fiecare săptămână între Lugoj şi oraşul din Germania unde se află soţia sa şi cei trei copii.

Primarul municipiului Lugoj, Claudiu Buciu, ar putea fi exclus şi din PNL sau ar putea fi suspendat pe o perioadă de şase luni, după ce a decis să desfiinţeze mai multe instituţii din oraşul pe care îl conduce, printre care Casa de Cultură, Serviciul de Administrare a Cinematografului ”Bela Lugosi” şi Şcoala de Arte.

O discuţie în acest sens va avea loc în cadrul organizaţiei PNL Timiş.

”Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al organizaţiei judeţene PNL Timiş se va întruni săptămâna viitoare pentru a analiza activitatea lui Claudiu Buciu, primarul municipiului Lugoj. Şedinţa este organizată după ce, ieri, Claudiu Buciu a desfiinţat Casa de Cultură a Municipiului, Şcoala de Arte „Remus Taşcău”, Galeria de Artă şi Serviciul de Administrare a Cinematografului Bela Lugosi”, a anunţat PNL Timiş în data de 28 iunia a.c..

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.