Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pregătiri de redeschidere gândite la cele mai fine detalii la muzeul Lucru din Franța

gf-luxury.com
muzeul luvru

Muzeul Luvru din capitala Franţei se pregăteşte de redeschiderea de la 6 iulie, pentru un flux redus de vizitatori, şi promite că se va ''ajusta'' în cazul în care apar probleme, informează joi AFP, potrivit Agerpres.

Responsabilii din cadrul marelui muzeu parizian, care trebuie să asigure respectarea măsurilor specifice în contextul pandemiei de COVID-19, au avut parte de dileme şi adrenalină. 70% din stabilimentul public, sau 45.000 de metri pătraţi, vor fi accesibili.

Prezenţa va fi modestă, cel puţin la început. Chinezii, americanii, coreenii, brazilienii vor lipsi. Nu se estimează că vor exista mulţimi adunate în faţa Giocondei.

Cu douăsprezece zile înainte de deschidere, domină o tăcere de catedrală. Câţiva agenţi cu măşti trec prin rândurile de încăperi. Totul trebuie repetat, anticipat, verificat.

Miercuri a fost ''o zi goală, în care personalul a făcut pe turiştii'', a explicat Leila Cherif-Hadria, asistentă a directorului responsabil cu supravegherea.

Lunea a fost aleasă ca zi de redeschidere astfel încât marţi - zi în care muzeul este închis - să se poată ''adapta'' ceea ce nu funcţionează bine.

Citește și: Mita cerută de directorul Unifarm unei societăți pentru achiziția de măști și combinezoane a fost de 760.000 de euro - Ionel și-ar fi pus un subaltern să mintă

De la deschiderea rezervărilor pentru vizitare, la 15 iunie, 12.000 de persoane au achiziţionat bilete în intervalele orare dorite - 80% pentru luna iulie.

Distribuitoare cu gel dezinfectant sunt disponibile de la intrarea în Piramidă, iar fiecare vizitator trebuie să vină cu propria mască.

În spaţiul vast de sub Piramidă, în general aglomerat, doi agenţi dezinfectează în tăcere un birou folosind un furtun.

ATM-urile nu vor fi disponibile, iar toate ecranele tactile vor fi inutilizabile. Însă librăria, administrată de Reunion des Musées Nationaux (RMN), se va redeschide.

Vizitatorii nu au voie cu casca de motocicletă, palton sau bagaje voluminoase deoarece spaţiile în care pot fi depozitate vor fi închise. În schimb, va fi posibilă împrumutarea unui mergător sau a unui scaun cu rotile - curăţat după fiecare utilizare.

În sala în care se află Mona Lisa, în anticiparea selfie-urilor, au fost lipite pe jos cercuri portocalii pentru ''staţionare''. Însă respectarea distanţei fizice nu este uşoară când vin familiile. Agenţii de pază vor păstra ordinea.

Un indicator albastru precizează: ''Rutele de vizitare sunt semnalizate; întoarcerea nu este posibilă''. Rutele constituie, însă, o recomandare ''care poate deveni obligatorie în cazul aglomerării''. Orice ieşire va fi definitivă.

Deocamdată, ''am ales să redeschidem sectoarele foarte frecventate, precum şi antichităţile, în special cele egiptene, foarte apreciate de parizieni şi locuitorii din regiunea Parisului. Pe de altă parte, locurile mai greu de gestionat vor avea de aşteptat'', a explicat Cherif-Hadria.

Formulele cheie pentru gestionare sunt: ''ne vom adapta'' şi ''ne vom ajusta''. Alte încăperi ar putea fi redeschise ulterior, după vară.

Vor exista trei cozi: una pentru intrări imediate, alta pentru cei care au rezervat în avans, o a treia pentru cei care nu au bilete rezervate, notează AFP.

Şi pentru că majoritatea vizitatorilor ajung între orele locale 9:00 şi 11:00, directorul muzeului, Jean-Luc Martinez, intenţionează să ''deschidă mai puţine locuri în aceste ore şi mai multe locuri după-amiaza''.

''Trebuie să le spuneţi prietenilor că acesta este momentul pentru a veni şi a descoperi muzeul aşa cum nu l-au mai putut vedea niciodată'', au transmis reprezentanţii muzeului, care speră, în ciuda crizei, un efect nesperat.

''Chiar dacă descoperirea comorilor Luvrului a fost posibilă şi virtual în perioada izolării la domiciliu, nimic nu poate înlocui emoţia de a te afla în faţa unei opere de artă, acesta este motivul pentru care există muzee'', a transmis Jean-Luc Martinez la sfârşitul lunii mai, când a fost anunţată deschiderea muzeului la 6 iulie.

În perioada 12 martie - 22 mai, pagina de internet a Muzeului Luvru a fost vizitată de 10,5 milioane de persoane, în comparaţie cu 14,1 milioane, numărul total de vizitatori înregistrat în întreg anul 2019. Numărul zilnic al vizitatorilor virtuali a crescut la circa 330.000, cu un vârf de 400.000, în comparaţie cu aproximativ 40.000 de vizitatori zilnici înainte de criza coronavirusului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.