DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premieră industrială după dezmembrarea URSS: Rusia a testat un avion de pasageri

reuters
Vladimir Putin

Rusia a testat duminică un avion de pasageri cu autonomie medie MS-21, o premieră industrială după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, informează Reuters, citează agerpres.ro

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a felicitat telefonic pe Oleg Demcenko, directorul general al producătorului avionului, grupul Irkut. Kremlinul a afirmat că testul noului avion este un eveniment semnificativ.

Continuă AUDIERILE în cazul alegerilor din 2009: Ce VIP-uri vor ajunge în fața Comisiei de anchetă


Cu numai trei săptămâni în urmă, şi China a testat un avion de pasageri, C919. Marii producători occidentali de aeronave Boeing şi Airbus se confruntă astfel cu presiuni în creştere din partea potenţialei concurenţe, dar au încă un avans considerabil atât din punct de vedere tehnic, cât şi al cifrelor de afaceri, remarcă agenţia citată. 

Producătorul noului avion rusesc, grupul Irkut, controlat de stat prin corporaţia OAK, a anunţat că avionul model MS-21-300 a încheiat cu succes un zbor de 30 de minute la o altitudine de 1000 de metri, cu o viteză de 300 km/h. Surse din industria aeronautică occidentală au comentat, sub rezerva anonimatului, că zborul inaugural a fost mai scurt decât cele 3-4 ore obişnuite pentru astfel de teste în America de Nord şi Europa. Un purtător de cuvânt al OAK a afirmat însă că a fost suficient pentru toate verificările în aer necesare.

Posibilă revenire de senzaţie în politică. Anunţul lui Liviu Dragnea


Presa nu a fost informată dinainte, menţionează Reuters. Oficiali ruşi au declarat că MS-21 este superior în multe privinţe aeronavelor occidentale din aceeaşi categorie. Printre altele, potrivit Irkut, costurile de exploatare vor fi cu până la 15% mai mici decât pentru avioanele din generaţia actuală. 

Noul avion urmează să fie construit în două variante, MS-21-300 cu 160 până la 210 locuri şi ulterior MS-21-200 cu 130-165 de locuri. Ambele vor avea câte două reactoare. Autonomia de până la 6000 de kilometri face din MS-21 un concurent al avioanelor Boeing 737 şi Airbus A320. 

Producţia ar urma să înceapă în doi ani, iar presa din Rusia a anunţat că există deja contracte cu companii aeriene ruseşti şi străine. Grupul Irkut a avansat cifra de 175 de comenzi ferme.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.