Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premieră istorică în SUA - Trump, lovitură de imagine în plin scandal legat de demiterea sa: 'Ne vedem vineri'

nyt.com
trump

Donald Trump va participa vineri, la Washington, la "Marşul pentru viaţă" şi va deveni astfel primul preşedinte american ce se va alătura acestui eveniment împotriva dreptului la avort, informează joi AFP, conform agerpres.ro.

"Preşedintele Donald Trump va fi primul preşedinte din istorie ce va participa la Marşul pentru viaţă", a anunţat miercuri seara Casa Albă pe contul său de Twitter.

"Ne vedem vineri", a notat pe Twitter miliardarul republican, prognozând "o mare mulţime", la începutul unui mesaj în care îndeamnă la participare la acest marş.

În 2017, Mike Pence a devenit primul vicepreşedinte care a participat la un astfel de marş, iar din 2018, Donald Trump - care în trecut se declara în favoarea dreptului la avort - se adresa miilor de participanţi reuniţi la Washington. Însă până acum el făcea acest lucru de pe un ecran gigantic.

ALERTĂ - Mascații au descins la un clan de interlopi după un scandal sângeros


"Suntem profund onoraţi să-l primim pe preşedintele Trump la cel de-al 47-lea Marş pentru viaţă", a subliniat într-un comunicat preşedinta acestui marş, Jeanne Mancini. "De la numirea de judecători pro-viaţă (...) până la reducerea finanţării de către contribuabili a avorturilor aici şi în străinătate, şi cu apelul de a pune capăt avorturilor tardive, preşedintele Trump şi administraţia lui au fost apărători constanţi ai vieţii", şi-a exprimat ea mulţumirea.

Această manifestaţie este în general organizată în jurul datei care marchează o decizie emblematică a Curţii Supreme "Roe v. Wade", care a legalizat întreruperea voluntară a sarcinii în SUA, la 22 ianuarie 1973.

După alegerea lui Donald Trump la preşedinţie, militanţi anti-avort au primit o importantă susţinere prin remanierea Curţii Supreme angajată de locatarul Casei Albe, candidat din nou în alegerile din noiembrie, care a numit doi judecători ce se opun avortului.

Mai multe state americane conservatoare au adoptat legi foarte restrictive cu privire la întreruperea voluntară a sarcinii şi speră că bătălia judiciară angajată le va duce până la cea mai înaltă instanţă juridică a ţării, oferindu-i astfel posibilitatea de a reveni asupra acestei decizii istorice.

Primul test decisiv va avea loc în martie, când Curtea Supremă va examina o lege restrictivă a statului Louisiana.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.