Ziua de joi, 6 octombrie, a adus o premieră în mandatul de preşedinte al lui Klaus Iohannis. O întâlnire intempestivă cu un personaj misterios a dat peste cap programul anunţat oficial.
Joi, de la ora 10.00, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni are loc evenimentul „Diaspora Business Summit – Împreună pentru România”. 100 de antreprenori de succes din România au posibilitatea de a întâlni 100 de antreprenori de succes din Diaspora, reprezentanți de vârf ai autorităților centrale române și invitați din mai multe țări.
Vezi şi: Klaus Iohannis, întâlnire cu Procurorul General: Cine a greșit va plăti / VIDEO
Preşedintele Iohannis a ajuns la evenimentul după aproape o oră, ceea ce nu s-a mai întâmplat în mandatul său. În locul său a vorbit purtătoarea de cuvânt. Şi mai curioasă a fost explicaţia dată de şeful statului, la întoarcerea la Cotroceni. Acesta a declarat reporterilor prezenţi că a avut o întâlnire importantă cu o persoană a cărei identitate nu o poate divulga. Cert e că, având în vedere contradicţia dintre programul anunţat oficial ieri şi programul real, întâlnirea a fost stabilită în ultimul moment.
Nu este clar ce anume ar putea fi atât de important încât să dea peste cap agenda oficială. Zvonurile din "piaţă" spun că preşedintele ar fi putut avea o întâlnire cu ambasadorul SUA sau cu Laura Codruţa Kovesi, însă aceste informaţii nu sunt confirmate.
Vezi şi: Dacian Cioloș DĂ ASIGURĂRI: 'Nu voi candida la alegeri și nici nu voi intra în vreun partid'/ VIDEO
Comentează