Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Armeniei, declarație șocantă despre conflictul din Nagorno-Karabh: 'Turcii pot ajunge la Viena dacă UE ignoră ambiţiile imperialiste ale Ankarei'

Uniunea Europeană trebuie să urmărească foarte atent ambiţiile imperialiste ale Administraţiei Recep Erdogan, inclusiv implicarea directă în conflictul din Nagorno-Karabh, afirmă premierul Armeniei, Nikol Paschinjan, avertizând că, în caz contrar, europenii se vor trezi cu turcii la Viena, anunță MEDIAFAX.

"Aştept o poziţie clară" a Europei, a declarat Nikol Paschinjan, conform publicaţiei Bild şi site-ului Focus.de.

"În cazul în care comunitatea internaţională nu evaluează corect importanţa geopolitică a actualei situaţii, Europa trebuie să se aştepte ca Turcia să ajungă până aproape de Viena", a avertizat premierul Armeniei.

Citește și: Prima reacție a lui Silviu Mănăstire, după ce a fost confirmat cu coronavirus: Indiciul pentru forma ușoară de Covid este pierderea mirosului și gustului .

Întrebat dacă Germania a avut o poziţie clară asupra responsabilităţii iniţierii confruntărilor din Nagorno-Karabah, Nikol Paschinjan a precizat: "Da. Iar Germania trebuie să evalueze corect implicaţiile trimiterii prin Turcia a unor terorişti şi mercenari recrutaţi din Siria".

După 100 de ani, Turcia a revenit în Caucazul de Sud, "continuând genocidul din toamna anului 1915", a acuzat Nikol Paschinjan, denunţând politica imperialistă a Administraţiei Recep Tayyip Erdogan. "Vedem acţiunile Turciei în Marea Mediterană, în Libia, în Orientul Mijlociu, în Irak şi Siria", a subliniat premierul Armeniei.

Sâmbătă, Nikol Paschinjan a sunat-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei. După conversaţia telefonică, Guvernul de la Berlin le-a cerut "tuturor părţilor" încetarea "imediată" a confruntărilor militare din Nagorno-Karabah şi iniţierea negocierilor de pace.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut, luni, încetarea confruntărilor militare dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah. "Este extrem de important să transmitem un mesaj clar tuturor părţilor, de a înceta imediat luptele; trebuie să susţinem toate eforturile pentru ajungerea la o soluţie paşnică, prin negocieri. Nu există nicio soluţie militară", a declarat Jens Stoltenberg în cursul unei vizite în Turcia.

Confruntările militare dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah s-au soldat până acum cu cel puţin 242 de morţi. Bilanţul ar putea fi mult mai grav, în contextul în care Armenia susţine că au fost ucişi 3.000 de militari azeri, iar Azerbadjanul afirmă că a omorât 2.300 de militari armeni.

Conform organizaţiei Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Turcia, care susţine Azerbaidjanul, a transferat din Siria 1.200 de insurgenţi în Nagorno-Karabah, pentru a ajuta armata azeră. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat că 300 de islamişti au părăsit Siria pentru a merge în Azerbaidjan.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a respins, joi seară, apelul Statelor Unite, Rusiei şi Franţei de încetare a confruntărilor în regiunea Nagorno-Karabah, acuzând cele trei ţări că au neglijat zeci de ani conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan. "Dat fiind că Statele Unite, Rusia şi Franţa au neglijat această problemă de aproape 30 de ani, este inacceptabil să se implice în eforturile de ajungere la un armistiţiu", a declarat Recep Tayyip Erdogan. Liderul de la Ankara a afirmat că un armistiu durabil poate fi obţinut doar dacă "forţele de ocupaţie armene" se retrag din Nagorno-Karabah.

Citește și: Beatrice Mahler: ‘În spitalele din București nu mai sunt locuri la ATI pentru bolnavii COVID. Vorbim de un val secundar nerespectării regulilor’

Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă a etnicilor armeni, s-a desprins de Azerbaidjan în anii 1990, într-un conflict soldat cu circa 30.000 de morţi.

Administraţia Vladimir Putin a cerut Turciei să nu mai încurajeze conflictul militar în regiunea Nagorno-Karabah şi să depună eforturi pentru un armistiţiu între Armenia şi Azerbaidjan.

Franţa şi Turcia se acuză reciproc de alimentarea conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah. După ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat susţinerea Azerbaidjanului, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a subliniat că Turcia va face "ce este necesar" dacă Guvernul azer va solicita ajutor. Cavasoglu a avertizat că solidaritatea Franţei cu Armenia echivalează cu susţinerea ocupaţiei armene în Azerbaidjan. Luptele se vor încheia dacă forţele armene "se retrag de pe teritoriul nostru", a afirmat, la rândul său, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, mulţumind Turciei pentru susţinere.

În replică, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a declarat preocupat de "mesajele beligerante" ale Turciei. Această atitudine "elimină practic orice inhibiţie a Azerbaidjanului în recucerirea regiunii Nagorno-Karabah. Iar noi nu acceptăm aşa ceva", a afirmat Macron.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.