Premierul moldovean, Pavel Filip, a mulţumit joi autorităţilor de la Bucureşti pentru suportul acordat în repararea grădiniţelor, precum şi pentru asistenţa acordată în alte sectoare de importanţă majoră, şi a apreciat că România "a fost şi rămâne în continuare cel mai consecvent susţinător al Republicii Moldova", relevă un comunicat al Biroului de presă al guvernului de la Chişinău, remis AGERPRES.
Mesajul a fost transmis în cadrul evenimentului de raportare a implementării Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României pentru construcţia şi renovarea instituţiilor preşcolare din R.Moldova. 'Deseori relaţiile dintre state sunt privite de către cetăţeni ca fiind ceva abstract, de această dată însă avem exemplul unor proiecte care au fost materializate în domenii foarte importante pentru societate. Asistenţa oferită ne demonstrează încă o dată că România a fost şi rămâne în continuare cel mai consecvent susţinător al Republicii Moldova', a subliniat Filip, potrivit comunicatului.
Şeful guvernului de la Chişinău a apreciat în context decizia executivului de la Bucureşti de a continua proiectul şi în anul 2016, oferind suplimentar trei milioane de euro, sub formă de grant, pentru repararea a încă 85 de grădiniţe din Republica Moldova. La rândul său, ambasadorul român la Chişinău, Daniel Ioniţă, a evidenţiat că România a fost permanent alături de Republica Moldova, a oferit sprijin în educaţie, precum şi în alte domenii unde i s-a solicitat. Totodată, diplomatul român a spus că rezultatele bune obţinute în cadrul Programului au convins Guvernul de la Bucureşti să continue finanţarea acestuia. "Acest Program nu înseamnă doar cifre, înseamnă în primul rând oameni. Nu valoarea de 23 milioane de euro este importantă, nu este important nici măcar faptul că 832 de instituţii preşcolare au fost renovate. Important este educaţia, important este că fiecare a doua grădiniţă din Republica Moldova a beneficiat de acest program, importanţi sunt cei peste 200 de mii de beneficiari ai programului, copiii care frecventează grădiniţe la standarde europene, părinţii care se pot angaja ştiindu-şi copiii în siguranţă, angajaţii şi cadrele didactice care merg la serviciu', a spus Ioniţă, citat în comunicatul menţionat. Programul de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României pentru construcţia şi renovarea instituţiilor preşcolare din Republica Moldova a fost lansat în 2014 şi este implementat de Fondul de Investiţii Sociale. Timp de doi ani, au fost alocaţi 23 milioane de euro pentru repararea şi remobilarea a 832 grădiniţe din toate raioanele.
Banii alocaţi de autorităţile române au fost utilizaţi pentru modernizarea sistemelor de încălzire a grădiniţelor, schimbarea ferestrelor şi acoperişurilor blocurilor de studii, procurarea mobilierului nou şi a echipamentelor necesare, precum şi pentru amenajarea terenurilor de joacă pentru copii, conchide comunicatul executivului de la Chişinău, anunţă Agerpres.































Comentează