Premierul britanic Keir Starmer a afirmat că oamenii au dreptul de a demonstra paşnic, dar a condamnat atacurile asupra poliţiei şi a subliniat că ţara sa a fost construită pe toleranţă şi diversitate, transmit Reuters şi AFP duminică, a doua zi după ce o manifestaţie a extremei drepte a reunit peste 110.000 de persoane la Londra. George Simion, președintele AUR, a urcat și el pe scenă.
Dreptul de a manifesta paşnic ''este un element fundamental al valorilor ţării noastre'', a scris Starmer pe platforma X, în prima sa reacţie la manifestaţia organizată de activistul extremist de dreapta Tommy Robinson, scrie agerpres.ro.
''Însă nu vom tolera agresiunile la adresa poliţiştilor care îşi exercită activitatea şi nici ca indivizii să se simtă intimidaţi pe străzile noastre din cauza culorii pielii sau a originii lor'', a adăugat şeful executivului britanic.
Cel puţin 25 de persoane au fost arestate şi 26 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi - din care patru grav - la protestul organizat sâmbătă de activistul de extremă dreapta Tommy Robinson şi intitulat 'Uniţi Regatul', a anunţat poliţia metropolitană.
Ofiţerii s-au confruntat cu o serie de abuzuri fizice şi verbale din partea demonstranţilor care au vrut să rupă cordoanele de la protestele de la Londra. Totodată, aproximativ 5.000 de activişti antirasism au organizat un contraprotest.
Ambele evenimente au început în mare parte fără incidente, dar violenţele au izbucnit ulterior la protest, la care a participat şi Elon Musk, proprietarul Tesla şi al platformei X.































Comentează