Premierul ceh, Bohuslav Sobotka, reales preşedinte al Partidului Social-Democrat

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 10-03-2017

Actualizat: 10-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul ceh Bohuslav Sobotka a fost reales vineri în funcţia de preşedinte al Partidului Social-Democrat (CSSD), însă sprijinul său în cadrul partidului s-a diminuat, în condiţiile în care începe campania pentru alegerile legislative din octombrie, informează AFP. În urma unui vot cu buletine secrete, Sobotka, 45 de ani, a obţinut 67% din voturile delegaţilor la congresul CSSD din Brno (est), comparativ cu cele 85% obţinute în timpul congresului precedent organizat în 2015, la un an după numirea sa în funcţia de şef al guvernului de centru-stânga.

Lider al CSSD din 2011, Sobotka se află sub presiune în cadrul partidului său, mai ales după o derută a social-democraţilor în alegerile pentru Senat şi cele regionale în 2016. De asemenea, el a stârnit o controversă puternică atunci când a propus introducerea unui impozit progresiv asupra veniturilor, foarte dezavantajos pentru clasa de mijloc, potrivit detractorilor săi, conform Agerpres.

Vineri, el a consacrat o mare parte din discursul său unei critici necruţătoare la adresa influentului ministru al finanţelor, miliardarul Andrej Babis, a cărui mişcare centristă ANO domină în prezent în sondaje. 'Orice trecere la un regim autoritar, sub forma concentrării puterii în mâinile unui singur om, este inacceptabilă pentru noi', a afirmat el, ca aluzie la Babis, al doilea în topul celor mai bogaţi oameni din Cehia, potrivit Forbes. Acesta din urmă a ripostat acuzându-l prin intermediul mass-media pe Sobotka de faptul că acţionează la dicteul unor grupuri de interese.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri