Premierul Ciucă reacționează la votul lui Marcel Ciolacu de la moțiune: 'E foarte posibil să fi greșit' (Video)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 07-09-2022

Actualizat: 07-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, întrebat miercuri cum vede semnalul dat de liderul PSD Marcel Ciolacu care s-a abţinut la votul asupra moţiunii simple a USR împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu, că este posibil ca acesta să fi greşit.

„Eu sigur nu am avut această informaţie până acum. E foarte posibil să fi greşit. Dacă nu a fost o eroare, atunci vă rog să îl întrebaţi pe dumnealui”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat despre subiect, potrivit news.ro.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu s-a abţinut miercuri la votul privind moţiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, potrivit listei de vot final de pe site-ul Camerei Deputaţilor. De altfel, liderul social-democraţilor a fost singurul parlamentar al PSD care s-a abţinut la vot.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri