Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul desemnat Ludovic Orban: 'Există peste 15 parlamentari care nu au votat moțiunea, dar vor sprijini viitorul Guvern'

stirileprotv.ro
ludovic orban

Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, miercuri, că există 15 parlamentari care deși nu au votat moțiunea de cenzură, și-au schimbat poziția, în urma discuțiilor, și au decis că vor susține un nou Executiv. Aceștia provin din mai multe grupuri, ALDE, grupul minorităților, inclusiv PSD, anunță MEDIAFAX.

„Moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 238 de voturi. Pot să va spun de acum că numărul parlamentarilor care susțin guvernul a crescut semnificativ față de cele 238 de voturi care au fost înregistrate, deja există peste 15 parlamentari care nu au votat moțiunea de cenzură și care deja și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini Guvernul”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri, la Parlament.

Liderul PNL a precizat că în urma discuțiilor avute cu parlamentari care nu au votat moțiunea de cenzură, intențiile acestora s-au schimbat.

„Din mai multe, parlamentari independenți, parlamentari care au fost la ALDE și care rămăseseră în ALDE, dar care nu au venit totuși la moțiunea de cenzură, parlamentarii minorităților naționale, care nu au votat moțiunea de cenzură, care nu au fost prezenți, și iată că urmarea a discuțiilor pe care le-am avut cu Grupul Minorităților Naționale a fost prezentată decizia de susținere a Guvernului”, a explicat Orban.

Despre un posibil plan al PSD de a amâna învestirea sa ca premier, pentru ca Viorica Dăncilă să rămână interimar, Ludovic Orban a motivat: „Eu sunt foarte optimist și încrezător. Sunt convins că ne-am testat colaborarea cu partenerii în succesul moțiunii de cenzură. Vă readuc aminte minciunile gogonate pe care le spuneau liderii PSD, că avem 218 voturi, 220, 223, nici măcar ei nu se înțelegeau. Moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 238 de voturi”.

Citește și: Cutremur în USR! Se cere demisia lui Dan Barna! Mesaje din interior

Chestionat cu privire la o dată când noul Cabinet își va prelua atribuțiile, premierul desemnat a răspuns că o hotârâre va fi luată la finalul negocierilor.

„Când vom finaliza negocierile, când vom asigura coeziunea formațiunilor politice care au susținut moțiunea de cenzură, și evident în termenul constituțional. (...) Deja sunt prefigurate elemente ale programului de guvernare. Deja de la prima rundă de negocieri discutăm elemente ale programului de guvernare. Și în discuția pe care am avut-o cu cei de la PMP am avut discuții legate de măsurile care trebuie luate și de urgențele care trebuie rezolvate de noul guvern, și discuțiile sunt pozitive.”, a conchis acesta.

Liderul liberalilor a adăugat că ultima rundă de negocieri va avea loc marți sau miercuri. Întrebat, marți seara la Digi 24, care sunt numele persoanelor care vor face parte din Guvern, Ludovic Orban a spus că va anunța echipa după finalizarea discuțiilor cu formațiunile politice parlamentare.

Guvernul Orban va avea o configurație de maxim 16 ministere.

Joi urmează discuții cu Pro România și UDMR pentru negocierile în vederea formării unui Guvern, au spus surse politice, pentru MEDIAFAX. Liberalii vor negocia, vineri, și cu USR pe această temă.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că premierul desemnat este Ludovic Orban. Decretul a fost publicat, marți seara, în Monitorul Oficial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.