Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul grec a făcut apel la membrii guvernului său şi la parlamentarii majorităţii sale să-şi doneze jumătate din salariu pentru a combate coronavirusul

euro, grecia

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a făcut apel la membrii guvernului său şi la parlamentarii majorităţii sale să-şi doneze jumătate din salariu pentru a combate coronavirusul, lucru pe care noua preşedintă a ţării, Katerina Sakellaropoulou, a promis imediat că îl va face, potrivit AFP, potrivit Agerpres.

Katerina Sakellaropoulou, care a preluat preşedinţia la 13 martie, a decis să doneze jumătate din salariul său pentru următoarele două luni "din cauza circumstanţelor financiare dificile în care se află ţara" în contextul pandemiei de coronavirus, se arată într-un comunicat transmis luni.

"Suntem cu toţii egali în faţa ameninţării sanitare. Însă pentru a o combate, fiecare trebuie să participe, după forţele proprii", a declarat tot luni Kyriakos Mitsotakis.

El a făcut apel "la lumea politică din ţară să se poziţioneze în prim-planul solidarităţii", cerându-le membrilor guvernului său şi majorităţii sale parlamentare de dreapta, asigurată de Noua Democraţie, să doneze jumătate din salariul lor în următoarele două luni pentru fond special destinat combaterii pandemiei.

Premierul s-a declarat "convins că şi celelalte partide" din eşichierul politic vor urma exemplul.

Da fapt, partidul de stânga de opoziţie Syriza a transmis că această contribuţie ar trebuie să fie "obligatorie, nu opţională, deoarece angajaţii care îşi pierd jumătate din salariu (...) nu au de ales".

Citește și: Iohannis: A fost nevoie de o măsură de carantinare. Știm că vă este greu; ne uităm la voi cu speranță

Syriza, partidul fostului premier Alexis Tsipras, a transmis într-un comunicat că această contribuţie ar trebuie extinsă şi la eurodeputaţi şi la posturile guvernamentale.

Grecia, care a decis de la primul deces să ia măsuri drastice împotriva coronavirusului, a ajuns până acum la 43 de morţi şi la 1.212 cazuri de COVID-19, la o populaţie de aproape 11 milioane de locuitori.

Ministerul de Finanţe a luat o serie de măsuri pentru a susţine sistemul de sănătate, companiile, salariaţii din sectorul privat şi liber profesioniştii, loviţi de izolarea generală, costul bugetar total fiind de 6,8 miliarde de euro (3,5% din PIB).

Ministrul Christos Staikouras anticipează "un prejudiciu important pe termen scurt" pentru economia greacă, încă în convalescenţă după criza inedită a datoriilor (2010-2018).

Conform previziunilor guvernamentale, Grecia riscă să revină la recesiune în 2020, care ar putea ajunge până la 3% din PIB.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.