Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Irlandei a vorbit, la București, despre hard Brexit: 'Trebuie avut în vedere, ne pregătim pentru aşa ceva' + Replica lui Klaus Iohannis - VIDEO

klaus iohannis leo varadkar

Prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar, a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, unde a fost primit de către preşedintele Klaus Iohannis, că riscurile unui "hard Brexit” sunt mici în momentul de faţă, dar trebuie avute în vedere, el arătând că Irlanda se pregăteşte pentru aşa ceva, ca ţară, îşi diversifică deja şi exporturile şi se asigură de acces la tot felul de linii de credit.

Premierul Irlandei a fost întrebat de jurnalişti, la finalul declaraţiei de presă susţinute alături de preşedintele român, despre riscul ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord şi în ce măsură cele două ţări iau în calcul un asemenea scenariu, el răspunzând că este un risc real, care trebuie luat foarte în serios.

Citește și: Un jurnalist lansează atomica! „Lista NEAGRĂ” a lui Liviu Dragnea

"Cred că este un risc real, trebuie să îl luăm foarte în serios. Eu cred, însă, că totuşi putem să ajungem să avem nişte acorduri. Este, zic eu, probabilitatea foarte puternică, în momentul de faţă, să se ajungă la acorduri cum trebuie în octombrie. Asta îşi doreşte toată lumea, şi în Marea Britanie, şi în Uniunea Europeană.

Şansele unui „hard Brexit” sunt mici în momentul de faţă, dar, sigur, trebuie avute în vedere şi trebuie să ne pregătim pentru aşa ceva. Irlanda se pregăteşte pentru aşa ceva, ca ţară, îşi diversifică deja şi exporturile, ne asigurăm de acces la tot felul de linii de credit, rezolvăm probleme cu privire la agricultură şi tot felul de alte lucruri de acestea.

Citește și: Dezvăluiri din interiorul Guvernului! Măsura de urgență luată de Executiv: Suma alocată azi

De asemenea, chiar şi în pregătirea pentru perioada de tranziţie, de după Brexit, ne vom înmulţi eforturile, însă, pentru a ne asigura că se ajunge la un acord şi financiar, şi care protejează drepturile cetăţenilor europeni şi privitor la frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda. Nu putem să acceptăm în Irlanda o frontieră dură, cum se spune.

S-ar putea ca întreaga perioadă de tranziţie să fie necesară pentru a putea negocia forma finală a unor tratate, şi economic, şi de securitate şi aşa mai departe. Vor trebui ratificate, eventual de parlamentele tuturor ţărilor membre. Deci, sunt multe lucruri care pot merge prost, însă în ceea ce priveşte negocierea, acesta reprezintă un motiv în plus de ne asigura că avem un tratat de ieşire, un acord cu privire la Brexit făcut cum trebuie acum", a spus premierul Irlandei.

Citește și: Veste bună dată de Ministerul Economiei: Un titan din industrie revine în posesia statului român

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a spus că se discută foarte mult despre "hard Brexit”, dar că nimeni nu îşi doreşte aşa ceva.

"Nimeni dintre conducătorii statelor şi guvernelor din Uniunea Europeană şi atunci cred că probabilitatea unui „hard Brexit” în realitate este foarte mică. Fiindcă toată lumea îşi dă seama că un hard Brexit nu înseamnă că s-au terminat aceste discuţii complicate şi fiecare îşi vede de treabă. Ar însemna că aceste discuţii foarte complicate devin mai complicate şi noi, politic, nu ne dorim acest scenariu. Aşa că, sigur, se pot face nişte discuţii, se pot face nişte scenarii, dar încă o dată, „hard Brexit-ul”, deci Brexit-ul fără o înţelegere, nu este dorit de nimeni, nici de Marea Britanie, nici de UE27. Şi mi s-ar părea destul de riscant să începem acum toţi 27 sau 28 să ne pregătim pentru un „hard Brexit”, dacă nu ni-l dorim. Noi ne pregătim pentru discuţii mai intense, poate mai flexibile, în orice caz discuţii foarte aprofundate, pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru finalizarea acestui Brexit", a declarat Iohannis.

Citește și: Acuze grave la adresa Vioricăi Dăncilă! Cum ar fi încălcat legea premierul

De altfel, în declaraţia de presă comună, preşedintele Klaus Iohannis a spus că un punct foarte important al discuţiilor cu premierul irlandez a fost Brexit-ul, iar România "a susţinut din capul locului poziţia Irlandei - că aici trebuie găsită o soluţie specială şi pozitivă".

"O temă importantă pentru noi toţi şi care, de asemenea, a fost discutată de noi şi în întâlnirea tête-à-tête, dar şi cu cele două delegaţii, este viitorul cadru financiar multianual pentru 2021 până în 2027, o temă complexă şi am menţionat acum această chestiune, fiindcă este un lucru pozitiv că avem abordări foarte, foarte apropiate în multe chestiuni legate de cadrul financiar, dar în special de două teme care ne sunt dragi şi nouă: Politica Agricolă Comună şi Politica de Coeziune şi abordările noastre sunt similare. Acestea trebuie menţinute", a afirmat şeful statului.

Citește și: Cifrele spun totul! Care este cea mai căutată meserie din România și cine se angajează cel mai rapid

El a mai spus că, în ceea ce priveşte migraţia, au ajuns la concluzia că trebuie găsite soluţii în sensul de a o face mult mai ordonată, soluţii general acceptabile, fezabile şi sustenabile.

"Aceste discuţii ne preocupă în Uniune de mai mulţi ani, dar în special din 2015, când am avut un val foarte important de migraţie şi m-am bucurat să constat că avem şi în această chestiune evaluări similare, legate, sigur, de consolidarea frontierelor externe ale Uniunii, de combaterea migraţiei ilegale şi, în acelaşi timp, sigur, este foarte important să acţionăm în zonele de unde vin migraţii, pentru a găsi soluţii pe termen lung. Daţi-mi voie să spun la final că evaluez aceste discuţii ca fiind foarte pozitive şi mă bucur că am avut astăzi ocazia să discutăm aceste chestiuni", a adăugat Iohannis.

Citește și: Se respectă! Ce mașini de lux conduce noul șef al DIICOT, Felix Bănilă

Prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar, a spus, la rândul său, că a venit la Bucureşti în pregătirea preşedinţiei României a Consiliului, în prima jumătate a lui 2019, când va avea loc şi Brexit.

"Aştept cu plăcere şi Summitul de la Sibiu din luna mai anul viitor pentru că deşi Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în martie anul viitor, vor continua alte aspecte cum este decizia privitoare la Zona Euro şi alte lucrurile legate de Uniunea Europeană. Este, de asemenea, ambiţia noastră, dacă se poate, să vedem şi un acord asupra cadrului financiar multianual. Vor fi şase luni foarte pline de evenimente. Am asigurat de angajamentul Preşedintele Irlandei de a lucra în strânsă colaborare pentru a ajuta România să aibă succes în Preşedinţia sa. Suntem pe mâini sigure în ceea ce priveşte a avea România la cârmă", a declarat oficialul irlandez.

Citește și: Drama pe care o trăiește un bătrân aflat pe lista primilor zece datornici din România! Nu poate primi pensie! Cum și-au bătut joc de el rudele .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.