DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premierul neo-zeelandez şi-a anulat nunta prin restricţiile decise de guvernul său

The Independent
Jacinda Ardern

Jacinda Ardern a anunţat, duminică, faptul că şi-a anulat nunta din cauza noilor restricţii decise de guvernul său pentru a face faţă recrudescenţei pandemiei de coronavirus, relatează AFP.

“Nunta mea nu va avea loc”, a spus Ardern, după ce a detaliat noile restricţii care includ şi limitarea la 100 de persoane vaccinate a adunărilor sau a evenimentelor. “Tocmai ce m-am alăturat multor altor neo-zeelandezi care au trăit astfel de experienţe din cauza pandemiei şi sunt dezolată pentru toţi cei care se confruntă cu un astfel de scenariu”, a adăugat ea, informează news.ro.

Jacinda Ardern şi partenerul său Clarke Gayford nu anunţaseră o dată pentru nunta lor, dar evenimentul ar fi fost programat săptămânile următoare.

Noile restricţii, care includ şi purtarea măştii în exterior, vor fi în vigoare cel puţin până la sfârşitul lunii viitoare.

“Asta este viaţa”, a reacţionat Ardern când a fost întrebată cu privire la aceste restricţii şi consecinţele asupra căsătoriei sale.

“Nu sunt diferită de mii de alţi neo-zeelandezi care au trăit situaţii mult mai grele din cauza pandemiei, cum ar fi să nu poţi să fii alături de cei iubiţi atunci când sunt grav bolnavi”, a afirmat ea.

Noua Zeelandă a înregistrat 15.104 cazuri de infectare şi 52 de decese de la startul pandemiei de coronavirus.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.