Şefa guvernului neozeelandez, Jacinda Ardern, va fi primită de preşedintele american Joe Biden "săptămâna viitoare", a anunţat joi Casa Albă, informează vineri AFP, potrivit Agerpres.
Această vizită, care are loc în urma turneului lui Joe Biden în Asia, este "un alt exemplu al continuităţii angajamentului nostru în regiunea Indo-Pacifică", a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului american Karine Jean-Pierre, fără a face mai multe precizări.
Preşedintele american depune mari eforturi pentru a întări legăturile SUA cu aliaţii lor din Asia, în faţa ambiţiilor Chinei.
Vizita premierului Noii Zeelande survine după două masacre în masă, la un interval de zece zile, care au şocat America: un masacru rasist cu focuri de armă într-un supermarket frecventat de afro-americani în Buffalo, în nord-est, urmat de un altul într-o şcoală din Texas.
Spre deosebire de SUA, care nu au reuşit să adopte o legislaţie cât de puţin constrângătoare asupra armelor de foc pentru a încerca să stăvilească fenomenul masacrelor cu focuri de armă, guvernul condus de Jacinda Ardern a reacţionat în 2019, după un astfel de masacru la Christchurch, când un adept al teoriei privind supremaţia rasei albe a deschis focul în două moschei, ucigând 51 de persoane şi rănind alte câteva zeci.
La mai puţin de o lună, arhipelagul neozeelandez interzicea aproape toate armele semiautomate şi puştile de asalt.
Marţi, la postul american CBS, şefa guvernului de la Wellington a explicat că neozeelandezii sunt "oameni foarte pragmatici". "Atunci când am văzut ce s-a întâmplat, toată lumea şi-a spus 'nu mai vrem să se întâmple niciodată' şi ne-a revenit nouă, politicienilor, să răspundem la asta", a subliniat Jacinda Ardern.
Premierul neozeelandez Jacinda Ardern va fi primită de preşedintele american Joe Biden săptămâna viitoare
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
0

67
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
67

377
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
377

1.250
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.250

1.487
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.487

871
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
871

19
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
19

3.916
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
3.916

2.748
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.748

97
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
97

2.223
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.223

3.560
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.560

50
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
50
















Comentează