Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul polonez Mateusz Morawiecki spune că ţara sa va cere fondurile de relansare ale UE în două luni

euractiv.com
Mateusz Morawiecki

Polonia, criticată pentru deficienţele sale în materie de independenţă a justiţiei, ceea ce o împiedică să acceadă fondurile de relansare ale UE, intenţionează să formuleze prima cerere de transfer de bani în două luni, a declarat marţi premierul Mateusz Morawiecki, potrivit AFP.

Cele 27 de state membre ale UE au dat în iunie undă verde pentru Planul de Redresare şi Rezilienţă al Poloniei, punând în acelaşi timp condiţii pentru un transfer efectiv de bani din suma totală de 35 de miliarde de euro, potrivit Agerpres.

"Cred că până la finalul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie va fi depusă o astfel de cerere", a declarat presei prim-ministrul Mateusz Morawiecki.

Şeful guvernului populist-naţionalist a precizat totuşi că aşteaptă reacţia Bruxellesului "cu luciditate, realism şi poate cu scepticism".

Varşovia, care nu a satisfăcut încă aşteptările europene în legătură cu sistemul său judiciar, pare acum să minimalizeze importanţa acestor fonduri pentru economia naţională.

"Nu este o sumă care să poată avea un impact asupra situaţiei economice sau financiare a Poloniei", a declarat vineri Morawiecki la televiziunea de stat.

Duminică, cele patru principale organizaţii europene de magistraţi au sesizat justiţia UE pentru a obţine anularea acestui acord pentru planul de relansare al Poloniei.

Condiţiile fixate Poloniei pentru deblocarea acestor fonduri europene "nu sunt suficiente pentru a asigura o protecţie eficientă a independenţei judecătorilor şi a puterii judiciare şi nu ţin cont de decizii ale Curţii de Justiţie a UE", au precizat respectivele grupuri de judecători în comunicatul lor comun.

Bruxellesul a pus trei condiţii pentru a începe să transfere fonduri: destructurarea reală a camerei disciplinare a Curţii Supreme din Polonia, reforma regimului disciplinar al magistraţilor şi posibilitatea pentru judecătorii sancţionaţi de a-şi vedea cazul reexaminat de o instanţă independentă şi imparţială.

CJUE, cu sediul la Luxemburg, a denunţat aspectul disciplinar al reformei judiciare din Polonia, apoi a condamnat această ţară în octombrie 2021 la amenzi de un milion de euro pe zi pentru a o determina să oprească funcţionarea controversatei camere disciplinare a Curţii Supreme.

Aceste sancţiuni au ajuns marţi la 300 de milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.