Premierul Republicii Moldova, mesaj de Forță de Ziua Națională: 'Relația cu România este indestructibilă'

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 01-12-2025 11:42

Actualizat: 01-12-2025 11:44

Article thumbnail

Sursă foto: facebook nicusor dan

Premierul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj amplu și emoționant cu ocazia Zilei Naționale a României, subliniind legăturile istorice, culturale și politice care unesc cele două state și reafirmând angajamentul Chișinăului pentru parcursul european.

Într-o postare publică, șeful Guvernului de la Chișinău a declarat că data de 1 Decembrie are o „semnificație dublă” pentru toți cei care „simt românește și iubesc România”, fiind sărbătorite nu doar valorile comune, ci și aspirațiile comune pentru un viitor în libertate, demnitate și pace.

„Azi celebrăm împreună România și reconfirmăm angajamentul nostru ferm de a construi o relație indestructibilă între Chișinău și București”, a afirmat premierul moldovean.

România, „reper” și sprijin esențial pentru Republica Moldova

În mesajul său, premierul Republicii Moldova a caracterizat România drept „un reper” pentru societatea moldovenească și un aliat esențial în drumul către Uniunea Europeană.

„Privim cu respect și recunoștință sprijinul oferit de România de-a lungul timpului. Progresele sale ne inspiră, iar solidaritatea sa ne oferă încrederea că și Republica Moldova va reuși.”

Liderul de la Chișinău a subliniat că parcursul european al Republicii Moldova nu este doar o opțiune politică, ci un „drum firesc” care decurge din valorile comune împărtășite de ambele state.

Mesaj de unitate și viziune comună

Declarația vine într-un context regional tensionat, marcat de instabilitate în estul Europei, iar mesajul transmis de Guvernul Republicii Moldova este unul de aliniere strategică fermă cu România și Uniunea Europeană.

Potrivit premierului, legăturile dintre cele două țări depășesc granițele politice și se bazează pe istorie, limbă, cultură și sacrificii comune.

„Tot ce ne leagă face ca parcursul european să fie nu doar o șansă la bunăstare și securitate, ci singurul drum firesc.”

În încheiere, șeful Guvernului de la Chișinău a transmis românilor urarea: „La mulți ani, România!”

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri