Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul SerbieiA se îndreaptă spre o victorie în primul tur al alegerilor prezidenţiale

Aleksandar Vucic

Actualul prim-ministru sârb Aleksandar Vucic se îndreaptă spre o victorie în primul tur al alegerilor prezidenţiale, care are loc duminică în fosta republică iugoslavă, indică un sondaj de opinie citat miercuri de DPA. Vucic a fost cotat cu 56,2% din voturi în sondajul realizat telefonic de agenţia Demostat, adică suficient pentru a-şi asigura o victorie, pentru care sunt necesare mai mult de jumătate din sufragii. Partidul său SNS (progresist de dreapta, aflat la guvernare) a confirmat la jumătatea lunii trecute candidatura actualului premier la succesiunea lui Tomislav Nikolic, al cărui mandat expiră la 31 mai.

În schimb, niciunul din candidaţii opoziţiei nu va reuşi să strângă un număr de voturi format din două cifre, indică sondajul. Mai mult, pe fondul disputelor şi divizărilor care marcheză opoziţia sârbă, candidaţii săi la preşedinţie sunt depăşiţi în preferinţele de vot de actorul Luka Maksimovic, care candidează sub masca unui personaj de parodie politică, Ljubisa Preletacevic Beli. Beli, care ironizează corupţia din politica sârbă, este cotat cu 9,5% din intenţiile de vot, mai mult decât fostul ministru de externe Vuk Jeremic - 9,3%, conform Agerpres.

Următorii clasaţi sunt fostul ombudsman Sasa Jankovic şi ultranaţionalistul de dreapta Vojislav Seselj, cu puţin sub 9%. Ceilalţi şapte candidaţi au obţinut împreună 7,3% în sondajul Demostat, care mai prevede o participare la vot de 57%. 18% dintre cei intervievaţi s-au declarat indecişi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.