Dezvăluirile privind calitatea mai slabă a unor produse comercializate de unele mărci în ţările est-europene ale UE faţă de produsele similare pe care aceleaşi mărci le vând în ţările din vest evoluează către un scandal internaţional, a declarat marţi premierul slovac, Robert Fico, citat de agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.
'Nu pot accepta ca cetăţenii Slovaciei să fie trataţi în acest mod', a spus Fico în timpul unei conferinţă de presă. Şeful guvernului de la Bratislava a mărturisit că a constatat el însuşi un astfel de standard dublu al calităţii produselor alimentare, după ce a cumpărat fish fingers (file de peşte pane) produs de aceeaşi companie, dar care în Austria avea 65% carne, iar în Slovacia 58%.
'Trebuie să ne apărăm. Nu putem accepta acest lucru. Dorim doar ca cetăţenii slovaci să aibă acces la alimente de aceeaşi calitate la care au cei din vest', a insistat premierul slovac, amintind că societăţile care practică standarde duble în calitatea produselor încalcă normele europene.
Fico a mai spus că va aduce această problemă în discuţie la summitul Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria), ce se desfăşoară miercuri la Budapesta.
În urma efectuării unor cercetări, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia şi Slovacia au sesizat anul trecut Comisia Europeană privind standardele duble ale calităţii produselor vândute de unele companii în est, faţă de cele din vest.
O cercetare coordonată de eurodeputata cehă Olga Sehnalova a relevat că aproximativ o treime dintre produsele comercializate în Cehia au o calitate inferioară celor similare comercializate de aceleaşi companii în Germania.
Avocatul Poporului din Bulgaria, Maia Manolova, a făcut apel anul acesta, pe 14 martie, la încetarea discriminării şi a folosirii de standarde duble împotriva consumatorilor bulgari, în scrisori adresate comisarului european pentru Justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, şi Ombudsmanului European, Emily O'Reilly.
Ulterior, la sfârşitul lunii martie, Avocatul Poporului din România s-a sesizat din oficiu cu privire la informaţiile privind protestul statelor din Grupul de la Vişegrad împotriva standardelor duble practicate de marile branduri la produsele alimentare şi monitorizarea fenomenului de către Ministerul Agriculturii din România.
Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a două articole din Constituţie privind egalitatea în drepturi şi dreptul la ocrotirea sănătăţii şi a pornit de la articole publicate în mass-media în care se arată că asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi Guvernele s-au plâns că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în gama de produse destinată Europei Centrale şi de Est.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat atunci constituirea unui 'colectiv de muncă' format din reprezentaţi ai ministerului, Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în vederea stabilirii dacă folosirea standardelor duble este practicată de marile branduri şi în România.
Premierul slovac afirmă că a remarcat el însuşi standarde duble în calitatea produselor comercializate în estul Europei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
0

2.411
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
2.411

47
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
47

1.839
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.839

37
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
37

52
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
52

5.615
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
5.615

40
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
40

61
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
61

35
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
35

1.868
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.868

7.339
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
7.339

25
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
25
















Comentează