Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Ungariei sare la gâtul UE pe care o acuză de blocarea fondurilor postcovid din cauza legii ungare anti-LGBT

washingtonpost.com
Viktor Orban

Premierul ungar Viktor Orban a acuzat vineri Comisia Europeană (CE) de faptul că blochează fonduri din planul de relansare postcovid, din cauza unor dezacorduri cu privire la drepturile lesbienelor, gay-lor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), cu câteva zile înaintea unei date-limită a examinării planului ungar de investiţii şireforme, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Fondurile sunt împrumuturi pe care Bruxellesul nu vrea să ni le acorde din cauza dezbaterii cu privire la politica noastră faţă de LGBT+”, a denunţat liderul suveranist într-un interviu la radio.

Parlamentul ungar a adoptat în iunie amendamente legslative care interzic ”promovarea şi reprezentarea homosexualităţii” în rândul minorilor.

Acest text, prezentat de către Orbam drept un instrument de protecţia copiilor, a provocat tensiuni puternice cu Bruxellesul, iar preşedinta CE Ursula von der Leyen l-a denunţat drept ”o ruşine”.

UE sublinizaă, la rândul său, că refuzul validării planului de relansare nu are legătură cu această lege şi arată cu degetul alte elemente, de exemplu o luptă insuficientă împotriva corupţiei şi lipsa independenţei sistemului judiciar ungar.

Planul ungar de investiţii şi reforme, prezentat Bruxellesului la 12 mai - care permite Budapestei să ceară subvenţii europene în valoare de 7,2 miliarde de euro, urma să facă obiectul unei decizii a CE la 12 iulie, după o examinare de două luni, prevăzută de procedură.

Însă această perioadă de examinare a fost prelungită până la sfârşitul lui septembrie.

Guvernul ungar a împrumutat, săptămâna aceasta, 4,5 miliarde de euro pe pieţe financiare - o sumă fără precedent într-o singură zi.

Din cauza unor ”provocări permanente” ridicate de UE, Viktor Orban a dat asigurări că Ungaria are o bază financiară solidă şi ”îşi va apăra suveranitatea”.

În pofida acestor certuri, el a îndepărtat din nou ideea unei ieşiri a Ungariei din UE.

”Vom fi printre ultimii, în cazul în care Uniunea ar înceta să mai existe”, a declarat Orban, subliniind ”importanţa pentru Ungaria a accesului la piaţa comună”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.