Premiile Balonul de Aur: Cine a fost desemnat cel mai bun portar din fotbalul mondial

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 29-10-2024

Actualizat: 29-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: losandes.com.ar

Emiliano Martinez, goalkeeper-ul campioanei mondiale Argentina şi al echipei engleze Aston Villa, a fost desemnat cel mai bun portar din fotbalul mondial pentru al doilea an consecutiv, luni seara, cu ocazia Galei premiilor Balonul de Aur, conform Agerpres.

Martinez (32 de ani) i-a devansat pe Unai Simon, campion european cu naţionala Spaniei în acest an, şi pe ucraineanul Andrei Lunin, câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid, clasaţi pe locurile 2, respectiv 3 în ancheta organizată de France Football.

"Este o onoare să fiu din nou aici", a spus Martinez în momentul primirii trofeului, dezvăluind că în copilărie a visat să fie portarul naţionalei ţării sale, iar acum nu-i vine să creadă că visul s-a îndeplinit.

Câştigător al competiţiei Copa America în luna iulie cu echipa Argentinei, Emiliano "Dibu" Martinez a fost recompensat în 2023 cu trofeul FIFA The Best, după ce a fost desemnat cel mai bun portar de la Cupa Mondială 2022 din Qatar, unde a avut un rol important în triumful naţionalei "albiceleste".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri