Preoți din Vaslui, folosiți în clipuri de promovare a unor primari PNL - Episcopia Hușilor reacționează: Fuseseră informaţi!

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 04-11-2025 15:08

Actualizat: 04-11-2025 17:49

Article thumbnail

Sursă foto: doxologia.ro

O serie de clipuri de prezentare a unor comune conduse de primari PNL din judeţul Vaslui au folosit imaginea unor preoţi care slujesc în comunităţile respective. Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Huşilor, Cosmin Gubernat, a declarat, pentru AGERPRES, că aceştia nu au fost informaţi anterior cu privire la faptul că declaraţiile lor vor fi asociate cu imaginea partidului.

În materialele video postate pe pagina de Facebook a PNL Vaslui, primarii liberali îşi prezintă proiectele de dezvoltare derulate la nivelul comunelor pe care le conduc, iar o serie de persoane din comunităţile respective, cum ar fi preoţi, cadre didactice sau investitori, vorbesc despre ceea ce s-a realizat la nivel local şi prezintă anumite obiective ale zonelor, printre care şi biserici.

Episcopia Hușilor: Preoții fuseseră informați

"În cadrul oricărei comunităţi închegate, preotul, ca membru al acesteia, poate oferi o perspectivă din prisma modului în care valorile spirituale perene se reflectă în viaţa de zi cu zi a oamenilor. În cazul acestor clipuri, la momentul realizării lor, preoţilor nu li s-a adus la cunoştinţă că ceea ce ei afirmă cu privire la realităţile frumoase din comunităţile lor vor fi parte a unor materiale ce poartă sigla unui partid politic, clipuri ce pot fi folosite inclusiv cu un scop de promovare a acestuia, ci fuseseră informaţi că este o prezentare a comunităţii, independentă de vreun demers partinic", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Huşilor, Cosmin Gubernat.

Ce spun reprezentanții PNL

Reprezentanţii PNL Vaslui au afirmat că toate clipurile de prezentare au fost realizate de o echipă cu care partidul a încheiat un contract şi care şi-a anunţat intenţia de a merge în comunităţi şi de a discuta cu persoane reprezentative. Liberalii au precizat că nu au dorit ca prin aceste materiale să folosească în scop electoral declaraţiile unor preoţi.

"Partidul Naţional Liberal - filiala judeţeană Vaslui şi-a propus să comunice, în afara mizelor electorale concrete, teme esenţiale pentru multe din comunităţile judeţului nostru.

Astfel, în materiale video filmate în localităţi ale judeţului sunt inserate puncte de vedere ale celor mai relevante personalităţi locale: primar, funcţionari publici, cadre didactice, fermieri, pensionari, tineri etc. În unele dintre materiale au fost inserate scurte puncte de vedere ale unor preoţi din anumite localităţi, puncte de vedere care au subiect comunitatea şi necesitatea recursului la morală pentru fortificarea culturală şi spirituală a viitoarelor generaţii. Nicio clipă nu s-a pus problema folosirii naraţiunilor preoţilor parohi în scop politic sau electoral. Respingem cu multă responsabilitate orice speculaţie în acest sens.

Primăria, Biserica şi Şcoala sunt elementele centrale ale României rurale, iar omiterea uneia dintre aceste instituţii, în orice fel de modul de prezentare, nu este deloc firească", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele interimar al Organizaţiei municipale a PNL Vaslui, Marius Arcăleanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri